Santierul pe axa rutiera Iasi-Suceava a fost abandonat! Dezastru total girat de Alexe, pe un proiect de 100 milioane euro

0
102

Costel Alexe arată încă o dată măsura incompetenței. Lucrările de modernizare pe drumul Iași – Suceava sunt de o calitate îndoielnică. Peste 100 milioane de euro sunt aproape aruncați pe apa sâmbetei de o administrație județeană nepăsătoare.
Un parlamentar de Iasi a străbătut traseul axei rutiere Iași – Suceava, iar ceea ce a văzut pe cei aproximativ 22 km din Lotul 2 (Belcești – Coarnele Caprei – Focuri – Gropnița) l-a bulversat.
Sunt câteva elemente care reprezintă o bătaie de joc la adresa ieșenilor. Pe o porțiune de drum unde deja s-a turnat stratul de uzură cresc buruieni. Într-o altă zonă drumul deja are denivelări semnificative. Să nu mai spun că am găsit asfalt proaspăt turnat și bălegar. Îmbinările cu acostamentul drumului au fost efectiv asfaltate după cum a crescut vegetația. Sau, deja sunt formate găuri între acostament și stratul de asfalt. Într-una din ele mâna a intrat până la cot. Este sfidător!
Într-un alt punct de pe traseu un canal de scurgere a rămas proiectat exact pe traseul și direcția drumului. Lucrările la poduri sunt făcute de mântuială. Sunt efectiv siderat de ceea ce am găsit pe teren. Bătaia de joc trebuie să înceteze.
Cel mai rău este că nu am văzut niciun muncitor pe întreg traseul. Întârzierile sunt foarte mari. Pe tronsonul 2 mai este foarte mult de lucru. Sunt porțiuni din drum unde va dura cel puțin 30 de zile numai pregătirea terenului pentru asfaltare, iar penalul Alexe a promis că în septembrie, cel mai târziu, acest tronson va fi terminat. Lucrările pe ultimul segment, cel mai lung, nici nu au început. Există pericolul pierderii banilor europeni. Administrația județeană social-democrată a muncit din greu pentru a accesa acest proiect de peste 100 milioane de euro și i-a lăsat lui Alexe doar sarcina de a tăia panglica. De asemenea, lucrările de modernizare ale infrastructurii rutiere efectuate în mandatul trecut de PSD nici nu se compară cu ceea ce am văzut ieri. Din păcate, suntem mai aproape de a îngropa acest proiect, decât de a-l vedea finalizat. Îmi amintesc și de modul realmente ceaușist în care penalul Alexe a considerat că trebuie să demareze lucrările pe ultimul tronson. Din păcate pentru noi ieșenii, Alexe e preocupat doar de propria imagine și de dosarele penale în care este acuzat de fapte de corupție, nu îl interesează dezvoltarea județului”
, sustine parlamentarul iesean.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here