Scandal cu punctii lombare la Neurochirurgie. Plagiatul managerului de la Neuro, fratele procurorului Emilian Eva, la baza scandalului

0
85

Neurochirurgul Ştefan Iencean, conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, dar şi medic primar în cadrul Secţiei Neurochirurgie III a Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu“ din Iaşi este acuzat că, fără a avea consimţământul mai multor pacienţi, le-a făcut acestora puncţii lombare şi a utilizat eprubetele cu lichidul prelevat de la bolnavi, cel mai probabil pentru cercetări ştiinţifice. Managerul unităţii medicale, doctorul Lucian Eva, a sustinut că împotriva medicului a fost depusă plângere penală la Parchet şi i s-a desfăcut contractul de muncă.

La randul sau, medical acuzat se apara si sustine ca întregul caz a fost construit ca o defăimare, dat fiind faptul că el a fost cel care a dezvăluit plagiatul managerului unităţii, doctorul Lucian Eva, care nu este altcineva decat fratele procurorului Emilian Eva, anchetatorul-calau arhicunoscut pentru abuzuri, interceptari telefonice si anchete in spatele carora s-au ascuns interese personale si razbunari.

Sunt nevinovat! Plângerea penală făcută este o defăimare şi este o reacţie venită ca represalii împotriva plângerii penale făcute de mine contra doctorului Eva în august 2014 pentru fals în înscrisuri oficiale şi a faptului că i-am evidenţiat plagiatul din teza de doctorat. Practic, a urmărit îndepărtarea mea din spital. Am primit decizia de desfacere a contractului de muncă în ziua procesului în contencios administrativ pentru şef de secţie la Neurochirurgie, acestea fiind o cale de blocare. Bineînţeles că fiecare lucru a fost făcut în mod corect şi legal”, a spus Stefan Iencean.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here