Scandal penal la Aeroportul Iasi. La o zi de la demisia de la sefia Aeroportului Iasi, Bodea este „auditat politic” si amenintat cu DNA

0
87

Maricel Popa, presedintele Consiliului Judetean Iasi, a anuntat astazi ca pe numele lui Marius Bodea, pana ieri, director al Aeroportului Iasi, exista mai multe plangeri penale la DNA. Potrivit lui Maricel Popa, faptele de care se face vinovat Bodea au fost descoperite in urma unui audit facut de serviciul de specialitate al CJ Iasi.
La RA Aeroportul exista o gaura in gestiune de 500.000 lei. Sunt 4 plangeri depuse de noi, care vizeaza contracte de publicitate platite ilegal, salarii date fara noima, servicii de promovare neonorate si platite, si spatii inchiriate fara a se ridica chiria”, a anuntat Maricel Popa.
De cealalta parte, Marius Bodea se apara, sustinand ca totul este un atac prin care urmareste prejudicierea propriei imagini, cat si a Aeroportului Iasi.
Constatam cu mare dezamagire incalcarea flagranta a normelor imperative privind auditul intern si transformarea unei activitati ce ar fi trebuit sa aiba rol de indrumare, conform cartei auditului, intr-o actiune de represiune. Astazi, Aeroportul Iasi este victima unei ingerinte politice fara precedent, prin folosirea cu rea credinta si in mod abuziv a resurselor publice aflate in posesia Consiliului Judetean Iasi. Se confirma ca demersurile noului Presedinte al Consiliului Judetan Iasi sunt exclusiv revansarde si constau in blocarea planurilor de dezvoltare a Aeroportului Iasi, dar si in eforturile disperate de a stirbi imaginea publica pozitiva in legatura cu activitatea desfasurata in cadrul regiei. In perioada iunie-noiembrie, Consiliul Judetean Iasi, prin noul Presedinte, a blocat sistematic toate demersurile firesti venite din partea regiei, a atacat public orice actiune desfasurata de catre Aeroport.
Acest demers de „auditare” a regiei nu a urmarit nicio clipa pista de audit comunicata, ci s-a dovedit a fi un instrument de terfelire a imaginii Aeroportului, singura investitie locala notabila, care a adus in Iasi plus valoare in ultimii 4 ani.
Tipologia unica si deplasata in care s-a desfasurat aceasta misiune de audit, de catre persoane ce au demonstrat in nenumarate randuri, paradoxal, ca nu cunosc dispozitiile legale aplicabile regiei autonome, pe de o parte, si specificul activitatii aeroportuare ca activitate comerciala, pe de alta parte, a fost una sustinuta in permanenta de jigniri personale la adresa salariatilor regiei, de acuze verbale complet nefondate, de opinii ce au depasit si depasesc cu mult sfera de desfasurare a misiunii. Fara a fi considerata o exagerare, intreaga activitate de dezvoltare a Aeroportului Iasi a fost paralizata, timp de aproape doua luni, intr-un mod complet neprofesionist si abuziv, salariatii regiei aflandu-se de cele mai multe ori in situatia de a renunta la desfasurarea activitatilor curente intrucat auditorii, incalcand procedura stabilita de comun acord, descindeau in birourile regiei, oprind salariatii din orice activitate, pentru a le raspunde la intrebari, multe dintre ele cu adevarat halucinante.
Astfel, printre multiplele intrebari si opinii exprimate de catre auditori s-a regasit acuzatia ca Aeroportul Iasi are un compartiment de marketing. Se pare ca acest lucru este de neacceptat pentru auditorii CJ Iasi, pentru care promovarea Aeroportului Iasi trebuia facuta exclusiv in Iasi, nu in intreaga regiune, pentru ca aeroportul este doar al Judetului Iasi. In opinia acestor angajati ai CJ Iasi, pentru prestarea unor servicii, printre care si momentele artistice dedicate pasagerilor, regia ar fi trebuit sa intocmeasca note de intrare-receptie, salariatii regiei ar fi trebuit sa viziteze si sa fotografieze zilnic, cu data vizibila, toate panourile de promovare din regiunea Moldovei, pentru a face dovada existentei lor, materialele uzuale de promovare a curselor (flyere, brosuri, stegulete etc.) distribuite pasagerilor sau invitatilor trebuiau impartite doar persoanelor care isi dadeau datele de identificare, toate e-mailurile sau discutiile comerciale uzuale ar fi trebuit documentate prin minute de sedinta, printate si arhivate, s.a.m.d. Este inacceptabil ca in 2016, cand institutiile publice incearca sa se adapteze cerintelor lumii moderne, sa existe functionari publici de executie, care sa faca dovada lipsei de cunoastere elementare privind legislatia si specificul entitatilor ce le auditeaza, facand confuzii nepermise intre institutii publice cu rol de deservire a cetatenilor si intreprinderi publice ce desfasoara activitati cu scop exclusiv comercial intr-o piata concurentiala.
Intrucat R.A. Aeroportul Iasi nu a intrat in posesia niciunei variante a draftului de raport de audit, neavand acces la concluzii oficiale, precizam ca opiniile prezentate se bazeaza exclusiv pe discutiile, interviurile si comunicarea dintre auditorii desemnati si salariatii regiei. Toate precizarile facute astazi, in conferinta de presa, de catre noul presedinte al Consiliului Judetean Iasi, reprezinta concluzii eronate, nesustinute in realitate de documente, sunt proprii interpretari ale legislatiei de catre functionari publici ce nu au avut minima pregatire sa auditeze un domeniu atat de vast, precum cel aeroportuar. Aceste interpretari vor fi demontate si inlaturate una cate una, pe calea procedurala, instituita de legiuitor. Iar faptul ca se prezinta aceste asa-zise „concluzii”, in lipsa observatiilor oficiale ale regiei aeroportuare, arata ca atat echipa de audit, cat si Presedintele Consiliului Judetean Iasi nu au urmarit decat prejudicierea imaginii Aeroportului Iasi. Pentru toate aceste actiuni, R.A. Aeroportul Iasi isi rezerva dreptul de a ii actiona in justitie, chemandu-i sa raspunda solidar pentru incalcarea cu rea credinta a atributiilor ce le revin”, se arata intr-un comunicat remis de Marius Bodea.
Potrivit acestuia, seful direct al celor care au desfasurat acest audit si cel care a coordonat aceasta misiune este o persoana apropiata de actualul presedinte al Consiliului Judetean Iasi, acesta din urma angajandu-l la firma proprie, pe o functie de conducere, in urma cu cativa ani, fiind vorba de nimeni altul decat Fanel Constantinescu, cel care l-a denuntat pe Cristian Adomnitei, fostul presedinte al Consiliului Judetean Iasi.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here