Scandalul dintre un fost senator ieşean şi clanurile Constantin şi Mărăraș continuă! Astfel, Ionel Agrigoroaei a depus la Tribunalul Iaşi o acţiune în răspundere delictuală. Astfel, acesta, împreună cu soţia sa, Antonela, le cere judecătorilor ieşeni să îi oblige pe Vandam Constantin, Narcis Constantin, Monalisa Constantin şi Magdalena Mărăraș la plata unor despăgubiri considerabile, de mii de euro.
Acum, urmează ca instanţa să stabilească un prim termen de judecată al procesului civil. Mai apoi, magistraţii ieşeni vor asculta ce au de spus toate părţile implicate în acest scandal, pentru a putea lua o decizie.
Scandal de peste un deceniu
Amintim că scandalul dintre fostul senator ieşean Ionel Agrigoroaei şi membrii clanurilor Constantin şi Mărăraș a izbucnit în urmă cu mai bine de un deceniu. Asta, după ce familiile Constantin şi Mărăraș au cumpărat o parte din imobilul deţinut de familia Agrigoroaei. Imobilul a putut fi achiziţionat după ce Ionel Agrigoroaei a fost executat silit.
După acea achiziţie, scandalurile s-au ţinut lanţ între familiile Agrigoroaei şi Constantin, respectiv Mărăraș. Așadar, la începutul anului 2015, Poliţia a fost anunţată de Ionel Agrigoroaei că membrii familiei Constantin ar fi demontat camerele de supraveghere de la locuinţa din Iaşi a fostului senator PPDD şi ar fi sudat poarta, pe motiv că se află pe proprietatea lor. Vandam Constantin a declarat ulterior că a încercat de mai multe ori să discute cu fostul senator Ionel Agrigoroaei, fără succes însă. La rândul său, Ionel Agrigoroaei a spus că se simte terorizat şi că va trimite un memoriu Preşedintelui României.
Vandam Constantin, cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din Iaşi, s-a mutat în cursul anului 2014 într-un imobil aflat în curtea vilei fostului senator PPDD, după ce acesta din urmă a fost executat silit de către o bancă. Din cauza unui credit neplătit la banca respectivă de către firma senatorului ieşean, executorii judecătoreşti au scos la licitaţie un corp al imobilului în care locuieşte parlamentarul şi care fusese pus gaj de către acesta în momentul în care a făcut împrumutul. În urma procedurilor de executare silită, în acel imobil s-a mutat Vandam Constantin, acesta câştigând licitaţia, contra sumei de 37.000 de euro. Dar politicianul ieşean a susţinut că familia lui Vandam Constantin ar fi început să îl şicaneze, pentru a-l determina să plece din casă.



