Sefa Regionalei OPC Iasi a picat concursul cu nota 2,40, din care 1 punct era din oficiu. “Repetenta” pusa de PSD a rămas pe functie

0
116

Monica Elena Pintilie a picat cu nota 2.40 concursul organizat pentru funcția de director al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) – Regiunea Nord-Est Iași, informează 7iasi.ro. Singurul contracandidat nu s-a mai prezentat la proba scrisă, dar absența acestuia nu a ajutat-o cu nimic. Pentru a câștiga concursul trebuia să obțină minim nota 7.
Monica Elena Pintilie a fost numită pe funcție prin delegare în luna iunie cu sprijinul PSD. Deși a picat examenul, această rămâne pe funcție până la expirarea delegației.
Pintilie este comisarul care a amendat o librărie pentru că vindea o carte pentru copii care conținea greșeli gramaticale. Erorile gramaticale erau însă folosite intenționat de către autor pentru particularizarea unui personaj, iar judecătorii au anulat amenda.
Monica Elena Pintilie a fost numită cu delegație la șefia Comisariatului Regional Iași în iunie 2022, aceasta provenind din sistem, fiind funcționar public. În data de 12 septembrie 2022, a participat la concursul desfășurat la sediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor pentru ocuparea funcției publice vacante de comisar-șef grad II la șefia Regionalei Nord-Est. Numai că Monica Elena Pintilie nu a reușit să promoveze examenul, ci doar să se facă de râs.
Actualul șef interimar al CRPC Regiunea Nord- Est Iași și-a depus dosarul în data de 25 august 2022. În urma examenului, Monica Elena Pintilie a obținut 24 puncte (nota 2.40) și a fost declarată respinsă. Pentru a putea promova examenul ar fi trebuit să obțină minim 70 puncte (nota 7).
Din cele 24 puncte, 10 erau din oficiu, astfel încât șeful CRPC Iași a scris pe foi de numai 14 puncte.
De precizat că la examenul desfășurat la sediul Autorității și-a mai depus dosarul și o a doua persoană, însă aceasta nu s-a mai prezentat la proba scrisă.
Astfel, Monica Elena Pintilie a fost singurul candidat. Însă, nici acest lucru nu a fost suficient, aceasta nereușind să promoveze proba.
În aceste condiții, examenul pentru postul respectiv va fi reprogramat.
Monica Elena Pintilie rămâne în continuare pe funcția de comisar șef al CRPC Regiunea Nord-Est Iași, chiar dacă a picat concursul. Postul de șef regional al acestei instituții este asumat de către organizația PSD Iași, ca și cel de la județ, unde șef este Florin Onofrei.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here