Şeful Bisericii Catolice, în genunchi la Colectiv. Patriarhul Daniel, cu lant de aur la gat, critica victimele de la Colectiv

0
50

Monseniorul Robu, liderul Bisericii Catolice din România, a mers la locul tragediei, a îngenuncheat, s-a rugat şi a lansat un mesaj emoţionat, după moartea celor 31 de tineri: “Ar trebui să ne fie rușine, nouă tuturor, și Guvernelor și instituțiilor statului, și bisericilor, pentru că nu am schimbat ceva în țara noastră în 25 de ani și ne pare rău, trebuie să le cerem iertare celor care au murit și apoi să ne rugăm”.

Iată integral, declaraţia liderului Biserciii Catolice, după ce s-a rugat în faţa locului în care au murit tinerii:

Zilele acestea, ieri, şi Biserica Catolică s-a rugat, în toate bisericile catolice, pentru cei care au murit în acest loc şi pentru familiile lor care plâng, care suferă. Şi cu gândul acesta am venit şi eu, să mă alătur tuturor în acelaşi simţământ de credinţă, rugându-ne pentru cei care au plecat din această lume şi totodată rugându-ne şi pentru cei care au rămas cu lacrimi”, a declarat episcopul Ioan Robu.

“Îl rugăm pe Dumnezeu să le dea mângăiere și speranță. I-am spus lui Dumnezeu că îi cer iertare pentru că noi toți, noi cei din țară, nu am făcut nimic deosebit ca să nu se întâmple așa ceva, ca România să fie altfel. Ar trebui să ne fie rușine, nouă tuturor, și Guvernelor și instituțiilor statului, și bisericilor, pentru că nu am schimbat ceva în țara noastră în 25 de ani și ne pare rău, trebuie să le cerem iertare celor care au murit și apoi să ne rugăm. Să ne cerem mai întâi iertare că nu am făcut ceea ce trebuia să facem și i-am încredințat milostivirii lui Dumnezeu și pe ei care au murit și pe cei care au rămas în viață. Cred că nu am lucrat îndeajuns în acești 25 de ani, noi, bisericile, în modul nostru de a gândi, de a acționa, pentru că noi înghițim foarte ușor corupția, minciuna, șmecheria și toate acestea ni se par nimic, însă vedeți aceste circumstanțe pot fi criminale. Nimic nu se întâmplă din voința lui Dumnezeu doar, aici ceea ce s-a întâmplat a fost din vinovăția oamenilor. Eu am vrut să vin aici, să mă rog, să fiu lângă voi, cei care sunt aici, ca să dau un semn de solidaritate, în rest, Dumnezeu cu mila”, a mai spus Monsenionorul Robu, Arhiepiscopul Bucureștiului.

patriarhul daniel

La randul sau,  Patriarhul Daniel, seful Bisericii Ortodoxe, a iesit astazi ca sa jigneasca memoria victimelor de la Clubul Colectiv.

Cu butoni cu Iisus la camasa si lant de aur la gat, Patriarhul a amenintat romanii: “Nu invatati dumneavoastra Biserica ce rol are ea. Invatati mai bine ce-i credinta ortodoxa. (…) Sa vina lumea la biserica, nu la club. Asta este randuiala Bisericii“, le-a spus patriarhul la iesirea de la slujba de inmormantare a femeii de serviciu de la club Colectiv.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 5 = 4