Semimaraton Iași, o experiență vibrantă cu impact social și turistic

0
73

Ajuns la a VIII-a ediție, Semimaraton Iași reprezintă o competiție sportivă de excepție și o șansă de a sprijini educația copiilor defavorizați. Ca în fiecare an, evenimentul promovează orașul Iași pe harta competițiilor de alergare din România și oferă sprijin școlar copiilor din comunitățile afectate de sărăcie.

Cu o comunitate de 10.000 de alergători uniți sub sloganul „Aleargă cu inima!” și peste 1000 de parteneriate caritabile, Semimaraton Iași a reușit să strângă din 2016 până în prezent suma de 130.000 euro, fonduri donate către cauzele susținute de Salvați Copiii Iași și ProRuralis. Acest succes este meritul participanților din întreaga țară, a organizatorilor, sponsorilor și a partenerilor instituționali.

Unul dintre aspectele irezistibile ale Semimaraton Iași este traseul său urban, care prevede cele mai importante puncte turistice ale orașului. Alergătorii au ocazia să descopere frumusețea clădirilor istorice, cum ar fi: Palatul Culturii, Mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitană, Palatul Roznovanu, Palatul Braunstein, Biblioteca Centrală Universitară și Muzeul Militar. De asemenea, traseul străbate centrul vechi al orașului, pe Bulevardul cel Mare și Sfânt și Piața Unirii, oferind astfel participanților o experiență unică.

Pentru a asigura un mediu sănătos și sigur pentru alergători, traficul auto este restricționat în timpul competiției, cu excepția transportului în comun.

Semimaraton Iași se alătură altor competiții urbane de prestigiu din întreaga lume, cum ar fi Crosul Arenelor din București, Cluj-Napoca Marathon, London Landmarks Half Marathon, Marathon de Paris, Maratona di Roma, Berlin Marathon și Budapest Maraton, devenind astfel un simbol al orașului Iași pe scena internațională.

Ideea organizării acestui eveniment sportiv a pornit din dorința de a susține educația și dezvoltarea copiilor din medii defavorizate, punând în valoare efortul fizic și psihic al alergătorului în comparație cu cel al unui copil lipsit de resurse materiale. Astfel, a devenit cel mai mare eveniment sportiv de alergare din Nord-Estul României, cu 6 probe distincte: Semimaraton individual (21 km) HCL TECH, Cros 10 km LEVI9, Cros 5 km PHINIA, Cursa populară 2,5 km CENTRIC, Cursa copiilor ESET, Cursa persoanelor cu dizabilități MISAVAN.

Anul trecut, traseul Semimaraton Iași a fost măsurat sub patronajul Federației Române de Atletism și omologat de World Athletics și AIMS – Association of International Marathons and Distance Races, ceea ce înseamnă că rezultatele obținute sunt recunoscute la nivel internațional.

START –> Piața Palat – Str. Anastasie Panu (întoarcere la intersecția cu Str. Sf. Lazăr) – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Str. Ion C Bratianu – întoarcere în jurul statuii Miron Costin – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Str. Arcu – Str. Gavril Muzicescu – Piața Mihai Eminescu – Bulevardul Carol I – Str. General Henri Mathias Berthelot –  întoarcere în dreptul Facultății de informatică – Bulevardul Carol I – întoarcere înainte de intersecția Str. General Toma Dimitrescu (trecerea de pietoni de lângă Stația Stadion) – Aleea Ghica Vodă (până în dreptul stadionului, întoarcere) – Aleea Ghica Vodă – intrare STADION – Aleea Ghica Vodă – Bulevardul Carol I – Str. Toma Cozma (întoarcere înainte de intersecția cu Str. T. Maiorescu – Str. N. Istrati – colțul Colegiului Național „Costache Negruzzi”) – Str. Toma Cozma – Bulevardul Carol I – Piața Mihai Eminescu – Str. Gavril Musicescu – Str. Arcu – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Str. Palat – întoarcere pe Str. Palat (înainte de Str. Sfântul Andrei) – Str. Palat – Piața Palat –> FINIȘ.

Semimaraton Iași: peste 2000 de oameni sunt așteptați la start pe 21 aprilie 2024

„A face sport înseamnă, înainte de toate, dorința de a-ți depăși limitele, de a fi mereu mai bun, mai sănătos, mai rezistent, mai puternic. Sportul este o formă de autocunoaștere! Sunt convins că dacă toți oamenii ar face sport nu ar mai exista războaie, ci doar întreceri, nu ar mai exista conflicte, ci doar competiții. În sport dușmănia se transformă în fair-play! Cu atât mai mult, când o competiție sportivă este atașată unui scop nobil, lumea însăși devine mai bună și mai responsabilă. Semimaratonul de la Iași a devenit deja un brand al orașului nostru pentru că atrage atât iubitori de mișcare, cât și oameni care vor să facă bine celor din jur. Și ce efort poate fi mai generos decât cel în urma căruia un copil provenit dintr-o familie fără resurse financiare și materiale poate fi ajutat pentru a-și continua parcursul școlar? Administrația locală va fi mereu alături de cei are propun astfel de inițiative deoarece ele fac din toți ieșenii niște câștigători!  Felicitări organizatorilor, mulțumiri partenerilor și mult succes tuturor participanților!” a declarat Mihai Chirica, Primar al Municipiului Iași.

„Semimaraton Iași e cel mai mare proiect al clubului Rotary Iași Copou și unul dintre cele mai mari proiecte Rotary din România. Prin parteneriatul cu organizația Salvați Copiii Iași, ne bucurăm că am reușit să creștem acest proiect de la an la an și să ajutăm din ce în ce mai mulți copii din mediul rural care au nevoie de sprijin pentru a-și continua educația. Noi credem că Semimaraton Iași e un bun exemplu de efort comunitar pentru o cauză cât se poate de nobilă, dar și de promovare a importanței mișcării fizice pentru un stil de viață sănătos. Sperăm ca la ediția de anul acesta să avem și mai mulți participanți care să alerge atât pentru ei, pentru starea lor de bine, cât și pentru a ajuta copiii defavorizați să nu abandoneze școala.” – Ștefan Constantin, Președinte Rotary Club Iași Copou.

„Semimaraton Iași nu este doar o competiție, ci o manifestare a solidarității față de copiii cu trai dificil. Prin fiecare pas alergat și fiecare gest de sprijin, reușim împreună să oferim zile de școală și zâmbete.” Ioana Atasiei, Președinte Salvați Copiii Iași.

Programul evenimentului este următorul:

Vineri, 19 aprilie 2024 și Sâmbătă, 20 aprilie 2024

Palas Mall, zona Atrium
10:00 – 20:00 – Predare kituri și înscrieri la toate probele în limita locurilor disponibile

Duminică, 21 aprilie 2024

Zona de start – Piața „Palatul Culturii”

07:30 – 08:30 – Predare kituri doar pentru concurenții din afara orașului – Palas, zona Atrium

08:40 – 08:50 – Încălzire cu instructori specializați Oxygen
09:00 – START Cursa de Semimaraton 21 km HCL Tech, Cursa 10 km LEVI9

11:20 – 11:30 – Stretching funcțional Oxygen

11:40 – 11:50 – Încălzire cu instructori specializați Oxygen
12:00 – START Cursa 5 km PHINIA
12:10 – START Cursa populară de 2,5 km CENTRIC

09:00 – 12:30 – Predare kituri pentru Cursa copiilor (doar pentru cei din afara orașului) – Palas, zona Atrium
12:40 – 12:50 – Încălzire cu instructori specializati Oxygen
13:00 – START Cursa copiilor ESET

13:30 – START Cursa persoanelor cu dizabilități MISAVAN

13:40 – 14:00 – Sesiune Zumba Oxygen
14:00 – 15:00 – Festivitatea de Premiere

Pentru mai multe informații despre Semimaraton Iași 2024 și modalități de înscriere, vă rugăm să vizitați site-ul oficial al evenimentului: www.semimaratoniasi.ro.

Organizatorii mulțumesc sponsorilor și partenerilor:

Sponsori Platinum: Palas, Iulius Management Center, HCL Tech

Sponsori Diamond: Phinia, Levi 9, Eset

Sponsori Gold: Misavan, Centric, Laboratoarele Fiterman

Sponsori Silver: Vitesco Technologies, Modular Services, Maison du Cafe, Subsign, Oxygen, Conduent, Hotel Unirea, Macromex Horeca, Migdalin, InterUno, Farmaciile Fortis, BMW Apan Motors Iași, WebBeds, Noir Coffee Roasters, Cegeka, Twinkle Star, Simigeria Petru, PinTeam

Sponsori Bronze: Codeless, Alten Romania, OSF Digital, Printco, Editura Gama, Aprozar Valea Adâncă

Partener oficial outdoor: Magenta Group

Parteneri sportivi: ACS Atletis, Gold Nutrition, World Athletics, Federația Română De Atletism, Zey Therapy, CEX, Manipura, Pasiune pentru mișcare, POP Therapy, Terapie cu Maddy

Parteneri: Babyhub, Krud, Krud Express, Paul Pădurariu Photographer, One2Yoga România, Unreel Media, AdorBowen, Fika

Partener media principal: Europa FM

Parteneri media: Wink, Ziarul De Iași, Curierul De Iași, Info Anunț, Agora Press, Iași Tv Life, Tele M, TVR Iași, InOras.ro, Affichage, Getica, Euromedia, Ultravision, Itineris, Kartezian, Events Max, Agerpres, IasiNews

Parteneri instituționali: Inspectorat de Jandarmi, Poliția Locală, Poliția Rutieră, CTP, Salubris, ISUJ, Serviciul Județean de Ambulanță Iași, Servicii Publice Iași, Salubris, Casa de Cultură a Studenților Iași, Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi.

 Site oficial: https://semimaratoniasi.ro/

Înscriere: https://semimaratoniasi.ro/inscriere/formular/

Facebook: https://www.facebook.com/semimaratoniasi/

Instagram: https://www.instagram.com/semimaratoniasi/

Linkedin: https://www.linkedin.com/in/semimaratoniasi/

Organizatori: Rotary Iași Club Copou, Salvați Copiii Iași, Primăria Municipiului Iași.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

28 − = 21