Semnal de alarma: anul scolar incepe la Iasi cu un deficit enorm de elevi. Scoala ieseana intra in stare de abandon

0
95

Senatorul USR Dan Lungu trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că în ultimii trei ani numărul elevilor înscriși în unitățile de învățământ ieșene s-a aflat în continuă scădere. Dacă în anul școlar 2017-2018 au fost înscriși să urmeze cursurile școlilor din Iași 126.342 de elevi, la începutul acestui an listele au numărat 123.838 de elevi, adică cu aproximativ 2.500 de elevi mai puțin. Acest număr este, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Iași, echivalentul elevilor înscriși  de regulă în trei unități de învățământ, care ar strânge, fiecare, un număr de peste 800 de elevi. Totodată, o problemă socială gravă rămâne aceea că încă există mulți copii care decid anual să abandoneze școala din cauza sărăciei și a condițiilor grele de trai.

Ca număr de școli, Iașul se situează însă la nivel național pe locul doi după București, având o rețea școlară formată dintr-un număr de 219 unități de învățământ cu personalitate juridică, dintre care 99 în mediul urban și 120 în mediul rural, printre acestea numărându-se atât grădinițe, școli primare și gimnaziale, licee, colegii și școli postliceale. Există, totodată, 387 de unități de învățământ arondate, dintre care 54 în orașe, iar restul de 333, în satele din județ. Nu toate școlile din județ sunt însă pregătite pentru începerea anului școlar, numai 82% dintre cele cu personalitate juridică având Aviz Sanitar de Funcționare. Mai mult, printre școlile fără aviz există un număr de 62 de unități de învățământ care urmează să fie deschise elevilor fără a avea măcar acces la apă curentă sau canalizare. 

Știu că există școli în care încă se desfășoară lucrări de modernizare sau școli în care încă se fac reparații, deși deja putem număra pe degetele de la o mână zilele rămase până la începerea anului școlar. Mă îngrozește simpla idee că există încă școli – și de numărul zecilor chiar – în care copiii nu vor avea acces nici măcar la apă curentă sau la o toaletă civilizată,  care în anul 2019 n-ar mai trebui să lipsească din nicio unitate de învățământ. Nu putem însă să așteptăm schimbările să vină peste noapte, în timp ce mulți dintre oamenii răspunzători de ele par să  nu conștientizează gravitatea situației. Avem o mulțime de probleme, dar cu un ministru part-time la educație e greu de crezut că se vor rezolva. Educația este tratată ca o cenușăreasă și copiii noștri vor plăti pentru asta. În toamnă, vom număra probabil din nou greșelile din manualele școlare întrebându-ne dacă cei ce vor ieși de pe băncilor școlilor vor rămâne în țară sau vor pleca unde văd cu ochii. Cred în continuare că dacă educația și cultura nu vor deveni prioritățile noastre, ne așteaptă vremuri negre”, a menționat Dan Lungu.

Avizele Sanitare de Funcționare și neîndeplinirea condițiilor pentru a le obține nu sunt însă singurele probleme ale școlilor ieșene, acestea fiind dublate și de lipsa Autorizațiilor de securitate la Incendiu. Dintre cele 1.473 de clădiri deținute de școlile din județ, numai 162 de clădiri le au deja. Dacă pentru un număr mare, de 888 de clădiri aceste avize nu sunt necesare, pentru 59 dintre ele documentația nu a fost încă finalizată sau nu au fost îndeplinite încă toate condițiile necesare pentru obținere, iar pentru 48 dintre clădiri cererile pentru obținerea avizului nu au fost nici măcar depuse. 

Marius GAVRILESCU

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here