„Simfonia minciunii fara sfarsit” de Florentina Loredana Dalian, spectacol-lectura in premiera, la Cub

0
81

Teatrul Național Iași și partenerii săi din cadrul proiectului „Lecturi³”, Muzeul Național al Literaturii Române Iași (Filit) și revista „Alecart”, invită publicul la noul spectacol-lectură „Simfonia minciunii fără sfârșit” de Florentina Loredana Dalian, pe 24 aprilie, ora 19:00, la Teatru³. Textul câștigător al acestei luni este montat de Ion Sapdaru; lectura publică este oferită de actorii Anne Marie Chertic și Doru Aftanasiu. Intrarea este liberă, în limita locurilor din sală.
Privită dintr-un anumit unghi, viața și mult râvnita iubire după care aleargă oamenii poate părea o minciună fără sfârșit, motiv de inspirație pentru artistul izolat în lumea lui, dedicat în totalitate artei sale, adeseori aflat în neputința de a menține un echilibru sănătos între aceasta și responsabilitățile din viața de zi cu zi.În timp ce fostul dirijor și compozitor trăiește în arta lui închis ca într-o cochilie, fără a observa mare lucru din aspectele exterioare, soția lui îl observă cu ochiul psihologului profesionist, sprijinind din umbră creația acestuia, mergând până la a-i angaja în secret o «muză». Dincolo de aceasta, viața cu ale sale: o relație de lungă durată ce pare a nu mai avea nimic de oferit, deși surprizele nu încetează să apară, drama însingurării în doi, cea a trecerii în uitare a celor care nu mai sunt, deși au strălucit cândva, dar și câteva aspecte comice inevitabil să apară în relația dintre doi oameni care se știu de atâta timp, dar nu neapărat își cunosc cele mai profunde trăiri și aspirații. Lumini și umbre ce se perindă, pornind de la ideea soțului de a revigora viața lor plictisitoare, prin organizarea unor serate artistice.” (Florentina Loredana Dalian)
Proiectul „Lecturi³” promovează dramaturgia contemporană din România și Republica Moldova prin realizarea de spectacole-lectură, având ca suport piese de teatru care nu au fost montate încă. Selecția textelor este realizată pe baza unei grile de evaluare, de către un juriu alcătuit din reprezentanți ai Teatrului Național Iași, Muzeului Național al Literaturii Iași și revistei „Alecart”. Spectacolele-lectură au loc lunar, iar publicul are acces gratuit. La finalul fiecărui an, același juriu desemnează o piesă câștigătoare ce va fi transpusă scenic și va intra în repertoriul permanent al Naționalului ieșean.
Toți cei care doresc să se alăture proiectului „Lecturi³” sunt invitați să trimită piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.
Florentina Loredana Dalian
s-a născut în Bucureşti, la 29 martie 1968. Este de profesie inginer chimist (absolventă a Institutului Politehnic București – Facultatea de Tehnologie Chimică).
Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membră fondatoare a Clubului Umoriştilor Constănţeni „Prăvălia cu umor”, a Asociației Culturale „Helis” (Slobozia), Asociației Culturale „Leviathan” din București și membră a Uniunii Epigramiştilor din România și a Societăţii Române de Haiku București.
Scrie proză, proză umoristică, poezie, dramaturgie și haiku.
Textele sale sunt publicate în reviste literare din țară („Lumina literară și artistică”, „Leviathan”, „Detectiv Cultural”, „Helis”, „Literadura”, „Spații Culturale”, „Scârț”, „Baaadul literar”, „Cafeneaua Literară” ș.a.), iar câteva poezii i-au fost publicate, în traducere, în reviste din străinătate (Macedonia, India, Bangladesh, Uzbekistan, Franța – antologie de aforisme, Japonia – haiku).
Este prezentă cu creații literare în mai multe volume colective.
A tradus din limba engleză în română cartea de proză scurtă „Sonata lui Rahmaninov” a autorului uzbec Sherzod Artikov, apărută în anul 2022 și are în lucru traducerea unei alte cărți a aceluiași autor, precum și scrierea și publicarea altor volume personale.
A obținut câteva premii literare, pentru proză, poezie și dramaturgie ( ex. Concursul de teatru scurt „Mihail Sorbul”, Botoșani, 2008 și 2012 – premiul I, 2020 – premiul II; 2022 – premiul I; Premiul I la Festivalul Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, Rm. Vâlcea, 2011)
A publicat următoarele volume de proză și poezie:
„Spărgătoarea de (n)uși” – proză scurtă umoristică, editura Technomedia Sibiu, 2022
„Hanul dintre vii” – proză scurtă, editura Universitară, București, 2021
„Deal fără turme” – haiku, editura PIM, Iași, 2020
„Ostrov” – poezie – editura „Detectiv Literar”, București, 2019
„Domnișoara Nimeni” – poezie – editura „Eikon” București, 2017
„Miss Univers” – proză scurtă umoristică, Ed. „Dobrogea” Constanța, 2017
„A unsprezecea poruncă”, proză scurtă; Ed „Eikon” Cluj-Napoca, 2014 (ed. II)
„Înainte de magnolii” – roman – Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, iunie 2014
”A unsprezecea poruncă” – proză scurtă, Editura „Rafet”, Rm. Sărat, 2012 (ed. I)
„Scrisori netrimise” – roman – Editura Fundaţiei Culturale „Antares”, Galaţi, 2011
„Aceeaşi lună peste sat” – proză scurtă, Editura „Remus”, Cluj Napoca, 2010
„Şi copiii se îndrăgostesc”, proză scurtă – Editura „Clubul Saeculum”, Beclean, 2008
și volumul de proză scurtă umoristică „De râsul Cucilor”, în colaborare cu umoristul constănțean Ananie Gagniuc – Editura „Dobrogea”, Constanța 2018
Alte activități culturale:
Din noiembrie 2020, realizează emisiunea radiofonică săptămânală „Ostrov Cultural” la Radio Vocativ.
Începând cu anul 2007, a participat la festivaluri literare organizate în țară, iar în 2016, a fost prezentă la Festivalul Internațional de Literatură din Bitola, Macedonia, unde a primit premiul „Slovo” pentru autori străini. În ianuarie 2016, a participat la Gala Excelenței Românești, în Benidorm Spania, unde a primit premiul II pentru proză, acordat de revista „Occidentul Românesc” (Spania).
A participat la numeroase alte activități culturale, invitată pentru lecturi publice sau dialog pe teme literare (vernisaje de expoziții cu program artistic, emisiuni radiofonice sau televizate, prezentări de spectacole, întâlniri cu elevi, studenți, copii de grădiniță, pensionari, deținuți etc).
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 1 = 1