Sinucidere anuntata a unui campion. Viorel Soroceanu, gasit cu venele taiate in parcarea Kaufland

0
102

Antrenorul de box, Viorel Soroceanu, a fost găsit mort în mașina sa, cu venele tăiate. Din primele informatii, boxerul s-ar fi taiat venele in cursul serii, dar a fost gasit de abia dimineata. Viorel Soroceanu mai avusese tentative de sinucidere si în trecut, cel mai cunoscut gest al sau fiind facut acum cativa ani, atunci cand s-a urcat pe cladirea Salii Voinea, acolo unde antrena, si a amenintat ca se va arunca. A fost convins sa renunte la gestul sau de catre primarul de atunci al Iasului, Gheorghe Nichita. În anul 2005 a mai avut o tentativă de a-și pune capăt zilelor într-un vestiar al grupului școlar “Ion Holban”. Atunci un paznic l-a găsit cu venele tăiate, dar a putut fi salvat cu ajutorul medicilor.

Cel care l-a descoperit mort în parcarea Kaufland a fost chiar fiul său, Marius (n.r. fost fotograf oficial al fostului presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei) după ce Soroceanu plecase de acasă marţi, în jurul orei 16, şi nu s-a mai întors. Fostul campion a fost găsit în timpul nopţii de marţi spre miercuri, mort în maşină. Acesta a lăsat un mesaj de adio prin care îşi justifica gestul şi îi cerea iertare mamei sale.

Soroceanu și-a construit încă din 2001 un monument funerar în cimitirul “Sfântul Vasile”, având formă de ring de box. Și-a inscripționat numele, data nașterii și data morții – 6 noiembrie 2034. Plănuia să atingă vârsta maestrului emerit Iosif Matthias, 80 de ani, cel care l-a descoperit.

Viorel Soroceanu a fost campion naţional la box la începutul anilor 70. El a boxat cu campionul mondial din 1973 Howard Davis Jr. În ultimii ani acesta a fost unul dintre cei mai cunoscuţi antrenori emeriţi de box.

În decursul carierei de antrenor, Viorel Soroceanu a descoperit mai mulţi pugilişti de valoare, cel mai cunoscut fiind Ovidiu Bobîrnat, participant la Olimpiada de la Sydney şi medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de seniori de la Houston (Statele Unite).

Alţi pugilişti cunoscuţi antrenaţi de antrenorul emerit Viorel Soroceanu la clubul Voinţa: Ion Velea, Gelu Raţă, Nicu Bubai, Dan Simionică, fraţii Claudiu şi Vasile Surcică, Sorin Carabaş, Ionel Pricop, Virgil Petrache, Radu Zarif, Mihai Danilov, Ionel Eşanu, Dan Moise, Florin Strătilă, Raluca Chiriac, Andreea Ciofu, Lavinia Pascal, Ioana Constantiniu, Tina Vernică, Iulian Talpiz.

Soroceanu a avut şi o frumoasă carieră de sportiv, fiind multiplu campion naţional la seniori şi juniori şi component al lotului naţional între anii 1972 şi 1974. Ca pugilist, Viorel Soroceanu a luptat în 120 de meciuri şi a pierdut doar 10. Activitatea de antrenor a lui Soroceanu se leagă de clubul Voinţa, acolo unde a descoperit şi şlefuit mulţi copii ajunşi ulterior campioni. Antrenorul era căsătorit şi are doi băieţi.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la cimitirul Sf. Vasile, la ora 11:00.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here