Socant! Un minor din Iaşi a fost obligat de tată să-şi îngroape mama care fusese omorâtă a doua zi de Crăciun

0
84

Un bărbat din comuna Scobinti,  judeţul Iaşi este suspectat că şi-ar fi ucis soţia, după care, alături de fiul său de 17 ani, ar fi îngropat-o pe un câmp. Minorul ar fi fost obligat să ajute la înhumarea mamei, fiind ameninţat, la rândul său, cu moartea. Politistii au început cercetarile în prima zi din 2018, după ce un sătean a anunţat posibila crimă. Din investigaţii a reieşit că, în data de 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool, Ion Manole (47 de ani) şi-a lovit concubina până ce aceasta a rămas în stare de inconştienţă. Cei doi obişnuiau să se certe iar agresiunea ar fi avut loc, de asemenea, pe fondul unui conflict spontan. După ce şi-a lovit concubina, Manole ar fi săpat o groapă pe un teren arat din apropierea casei sale si l-a chemat pe fiul sau de 17 ani, pe care l-a fortat sa-si ingroape mama. Băiatul a fost ameninţat cu moartea să nu povestească ce a fost pus să facă. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se afla dacă femeia mai era sau nu vie atunci când a fost îngropată, rezultatele urmând a fi prezentate de către Institutul de Medicină Legală din Iaşi.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here