Staţia RATP din zona Triumf, echipata pentru sezonul de schi. Fosnet de zapada si clapari, in asteptarea „telecabinei” RATP

0
69

Staţia RATP Triumf invită călătorii la distracţie si aventură pe Partia Nemira din Slănic Moldova, printr-o nouă amenajare, cu peisaj de schi si crearea unui telescaun din banca refugiului. În completarea decorului au fost instalate boxe audio care redau, într-un mod inedit, atmosfera de pe partie: în interiorul staţiei sunt difuzate sunete specifice activităţii de schi sau fosnetul zăpezii sub clăpari.
Vizualul campaniei îi încurajează pe iubitorii de aventură și distracţie să facă fotografii originale în staţie și să le distribuie pe reţelele de socializare.
Pârtia de schi Nemira este una dintre cele mai moderne din țară, fiind prevăzută cu telescaun, instalație de înzăpezire artificială și nocturnă. Cu o lungime de 1.414 metri, o lăţime medie de 38 de metri şi o diferenţă de nivel de 240 de metri, pârtia este încadrată în categoria celor uşoare şi, implicit, îi conferă acesteia un grad de atractivitate deosebit de ridicat.
Proiectul outdoor realizat pentru Partia Nemira face parte din seria de proiecte speciale iniţiate de reţeaua de publicitate WINK și destinate reabilitării staţiilor din Iași, prin care aceste refugii devin spaţii curate, moderne și valabile pentru proiecte creative care se încadrează frumos în spaţiul colectiv și zona publică.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here