Teatrul National din Iasi marcheaza 180 de ani de existenta artistica! Istoria fascinanta a primului teatru romanesc, scoasa la lumina

0
83

Acum 180 de ani, la Iași, lua ființă primul Teatru Național și prima instituție de spectacole de stat din spațiul românesc, sub directoratul lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. La acea vreme, pe 18 noiembrie, avea loc cea dintâi premieră românească sub acoperișul unei instituții teatrale naționale de stat: spectacolul „Farmazonul din Hârlău” de Vasile Alecsandri, pus în scenă de Costache Caragiali.

Sărbătoarea Teatrului Național Iași este marcată printr-o suită de evenimente care are menirea de a oferi publicului accesul la istoria fascinantă de 180 de ani a scenei naționale ieșene de teatru: expoziții, lansare de album și numeroase momente în spațiul virtual.

Începând de miercuri, 25 noiembrie, în cadrul campaniei „TNI 180 – stagiuni naționale neîntrerupte”, Teatrul Național Iași deschide expoziția „Spectacolul Istoriei”, realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Muzeului Județean de Istorie Brașov și Muzeului Literaturii Române. Expoziția va putea fi admirată de public pe pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și în Copou, la Galeria Labirint a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”.  

Cristina Rădulescu, secretar literar al Naționalului ieșean și coordonatorul proiectului „Spectacolul Istoriei”: „Expoziția acoperă un parcurs evenimențial de mai bine de un secol și ilustrează iconografic cele mai importante momente care au marcat evoluția primului teatru național din România – de la înființare până în anii ’70.

Pe pietonalul Ștefan cel Mare din Iași vor fi amplasate 20 de simeze cu documente de arhivă, imagini din spectacole – unele  expuse în premieră –, fotografii din colecții private, corespondență administrativă, care încearcă să reconstituie pașii unei istorii vii și tot spectacolul ei.

Mulțumim pentru implicare și parteneriat Primăriei Municipiului Iași, Muzeului Județean de Istorie Brașov și Muzeului Literaturii Române – Colecția Istoria Teatrului Românesc prin amabilitatea muzeografei Laura Terente.”

Tot de pe 25 noiembrie, ieșenii care trec prin parcul Teatrului Național se vor bucura de o colecție valoroasă de afișe din perioada 1840-2020. Secretarul literar Silvia Ghilaș, cea care a făcut posibilă realizarea acestei galerii în aer liber, oferă detalii: „Cel mai vechi afiș datează din anul 1840 și aparține primului spectacol prezentat sub egida Teatrului Național, „Farmazonul din Hârlău” de V. Alecsandri.

Afișele expuse aduc o cantitate semnificativă de informații legate de actori, repertoriu, sălile unde au fost prezentate spectacolele. E interesant de observat evoluția repertoriului Teatrului Național pe parcursul celor 180 de ani, dar și, de ce nu,  dezvoltarea elementelor grafice care creează identitatea vizuală a unui spectacol.

Afișele prezentate fac parte din colecția Istoria Teatrului Românesc (perioada 1880 -1919) ce se află la Muzeul Național al Literaturii din Iași, Muzeul Teatrului, din arhiva Teatrului Național, dar și din colecțiile personale ale unor actori.”

Teatrul Național Iași va continua campania „TNI 180 – stagiuni naționale neîntrerupte” până la sfârșitul anului.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here