Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, prezent la Naționalul ieșean cu două spectacole excepționale, de Ziua Unirii Principatelor Române

0
95

Cu ocazia sărbătoririi a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, Teatrul Național Iași a invitat talentata echipa a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Turneul desfășurat anual în cadrul proiectului „ReUniuni Teatrale”, ediția a X-a,  aduce în acest an, pe scena Sălii Mari, două spectacole excepționale din repertoriul Naționalului din Chișinău:  „Romeo și Julieta” după William Shakespeare (24 ianuarie, ora 19:00), „Joisărbătoare” de Katalin Thuroczy (25 ianuarie, ora 19:00).

 Spectacolul „Romeo și Julieta” după William Shakespeare, o montare semnată de Luminița Țâcu, a avut premiera pe 17 decembrie 2022, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. În 2023, spectacolul a primit „Premiul pentru cele mai bune costume”, acordat scenografei Stela Verebceanu, în cadrul Galei Premiilor UNITEM.

 Distribuția pe roluri: Doriana Zubcu și Valentin Zorilă – părinții lui Romeo Montague, Diana Decuseară și Iurie Focșa – părinții Julietei Capulet, Doica – Ana Tkacenko, Alexandru Pleșca – Mercutio, Mihai Zubcu – Tybalt, Dan Melnic – Benvolio, Igor Babiac – Părintele Lorenzo, Vlad Ropot – Paris, Ghenadie Gâlcă – Principele Escalus, Draga-Dumitrița Drumi și Rusanda Radvan – naratoarele; Traducere: Anca Ignat și Alexandru M.Călin; Scenografie: Irina Gurin; Pictor costume: Stela Verebceanu; Lupte scenice: Oleg Mardari; Expresie corporală: Eugeniu Burlac; Sound design: Valentin Strișcov; Video: Rena Botezatu

 Spectacolul ne invită să descoperim și să redescoperim, să ascultăm și să medităm împreună cu o nouă generație de artiști, asupra sentimentelor care ne fac să fim oameni creatori de frumos și asupra sentimentelor care declanșează dezastre. «Romeo și Julieta», o veche și mereu nouă poveste despre ratarea fericirii din egoismul și nesăbuința oamenilor.” (prezentare TNME Chișinău)

 Cea de-a doua producție, „Joisărbătoare” de Katalin Thuroczy, a fost nominalizată, în 2021, la categoria „Cel mai bun rol secundar feminin”, la Gala UNITEM.

 Distribuția pe roluri: Angela Ciobanu – Zsuzsa, Iurie Negoiță – Sandor, Mihaela Strâmbeanu/Doriana Zubcu  – Marginean – Mana, Lilia Bejan/ Alexandra Drumi – Boske, Tatiana Lazăr – Hilda, Nicolae Darie – Istvan, Dina Cocea – Adel, Ninela Caranfil – Amelidragă, Draga-Dumitrița Drumi / Rusanda Radvan – Liza,  Diana Decuseară – Eva, Tinka Mardari – Karola, Ion Mocanu – Laci, Vladislav Ropot – Televizorul, Nadejda Nahaba – Roza, Mircea Onică – Copilul; Regie și scenografie: Slava Sambriş; Costume: Szőke Dalma Zsuzsanna; Traducere: Anamaria Pop

  O rețetă perfectă pentru comedie: răsturnări de situaţii, apariţii  surprinzătoare, replici picante, o panoplie de caractere şi temperamente…  Ah da, mai e Televizorul,  personaj enigmatic, singurul  prieten de-o viață al compatrioților noștri de-o anumită etate, cel mai devotat, chiar mai mult decât rudă de sânge…” (Larisa Turea, critic de teatru)

Ambele spectacole nu sunt recomandate persoanelor sub 16 ani.

 Biletele sunt puse în vânzare la Agenția Teatrală (tel. 0232 255999) și pe https://teatrulnationaliasi.ro/bilete/.

 Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here