Telefoane utile pentru situaţii de urgenţă in perioada Sarbatorilor Pascale

0
89

Pentru perioada zilelor de Paşti, municipalitatea ieşeană a pregătit un comandament care va asigura, în permanenţă, funcţionarea serviciilor edilitare.
Transportul public şi salubritatea vor funcţiona pe întreaga durată a sărbătorilor, având în activitate personal redus. În sectorul administrativ, faţă de programul normal de lucru, doar ziua de luni, 13 aprilie este nelucrătoare. Relaţia cu publicul a Primăriei şi a direcţiilor subordonate revine la întreaga capacitate marţi, 14 aprilie.
Toate serviciile publice asigurate de municipalitate vor menţine în perioada sărbătorilor echipe de permanenţă care pot interveni în cazul unor avarii sau probleme din aria lor de competenţă. De asemenea, Primăria poate fi apelată la numărul special 0232.984 pe întreaga perioadă de sărbătoare. Sesizările şi problemele semnalate în oraş în ceea ce priveşte administraţia vor fi redirecţionate către serviciile competente. Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor va avea un program special în această perioadă. Pentru activitatea de stare civilă, doar în cazul înregistrării naşterilor sau deceselor se va lucra atât sâmbătă, 11 aprilie cât şi luni, 13 aprilie, în intervalul orar 8 – 12.
În zilele de Paşti, Poliţia Locală va mobiliza peste 180 de agenţi pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice, dar şi pentru fluidizarea traficului rutier. Pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente neplăcute, patrulele vor avea în atenţie zonele aglomerate, centrul oraşului, străzile din cartiere şi spaţiile limitrofe cluburilor. Cele mai importante efective vor fi rezervate pentru noaptea de Înviere, când patrulele au ca prioritate zonele din preajma bisericilor şi cimitirelor din oraş. În această perioadă, poliţiştii locali vor colabora cu echipele IPJ în patrule mixte. În cazul tulburării ordinii şi liniştii publice ieşenii pot apela la agenţii Poliţiei Locale la dispeceratul 0232/232.099.
Pentru perioada sărbătorilor sunt menţinute serviciile de urgenţă. Apelaţi 112 atunci când este nevoie de asistenţa imediată a Poliţiei, Pompierilor sau a Salvării pentru a salva viaţa sau proprietatea. Situaţiile de urgenţă includ infracţiunile (agresiuni, furturi, tâlhării), accidentele rutiere sau de alt tip, incendii sau alte categorii de dezastre.
La E.On Moldova Distribuţie puteţi semnala întreruperile în furnizarea energiei electrice, furturi de energie sau de echipamente. Pentru sesizări puteţi suna direct la: 0.800.800.929. Serviciul este disponibil non-stop şi este apelabil din principalele reţele de telefonie fixă sau mobilă, fără costuri pentru client. În cazul în care simţiţi miros de gaz sau suspectaţi avarii la reţeaua de gaz apelaţi la numărul de telefon pentru situaţii de urgenţă E.On Gaz: 0.800.800.928. Dacă întâmpinaţi probleme cu furnizarea căldurii în sistemul centralizat de termoficare, Veolia Energie Iaşi păstrează funcţional pe perioada sărbătorilor Centrul de Apel non-stop cu apel gratuit 0.800.800.123. Echipe de intervenţie vor fi mobilizate în zilele de sărbătoare şi la Termo-Service. Clienţii administraţi de societatea municipalităţii pot apela la dispeceratul permanent: 0232.218.253 sau 0332.441.918 pentru a semnala eventualele avarii la reţelele interioare de apă – canalizare ale blocului. În acelaşi timp, problemele în alimentarea cu apă potabilă sau avarii la reţele pot fi semnalate la societatea ApaVital la telefon call center: 0232.969.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here