Telekom vinde șase proprietăți imobiliare. Trei sunt în centrul Iașului

0
84

Operatorul de comunicații Telekom vinde mai multe proprietăți imobiliare de pe raza județului Iași. Estimările Apix.ro arată că bunurile ajung la o valoare totală de circa șase milioane euro. Operatorul susține că vânzarea prorpietăților face parte din strategia societății de a colecta venituri pe care, ulterior, să le redirecționeze spre zona de investiții.

Principalul bun imobiliar este fosta clădire Romtelecom din centrul Iașului, unde funcționează acum un corp al Universității „Al.I.Cuza”. Deocamdată, Telekom nu a făcut oficial anunțul de vânzare, dar estimările arată că valoarea clădirii ajunge la cel puțin 3,5 milioane euro. Clădirea are o suprafață de aproximativ 3.600 mp. Amprenta la sol a clădirii ajunge la 592 mp, imobilul fiind ridicat la mijlocul anilor 1990. De menţionat că terenul de 900 mp, aferent clădirii, este deţinut în baza unui contract de concesiune încheiat cu Primăria Iaşi în 1992. În prezent, imobilul este închiriat către Universitatea „Al.I.Cuza“, aici fiind Școala doctorală, instituţie care are drept de preempţiune.

Cel mai valoros activ pe care Telekom l-a scos deja la vânzare la Iaşi este un spaţiu comercial de 803 mp din zona centrală a Iaşului, în apropiere de fosta clădire Romtelecom. Spaţiul, compus din parter şi mezanin, se află lângă Biserica Banu, cu acces atât din str. Lăpuşneanu, cât şi din str. Gavriil Muzicescu. „Amplasarea şi dotarea acestuia îl recomandă ca o soluţie ideală pentru: sediu administrativ, spaţiu birouri şi/sau spaţiu comercial“, spun reprezentanţii Telekom. Spaţiul are o suprafaţa utilă la parter de 362 mp şi la mezanin de 441 mp. Preţul cerut de Telekom este de 800.000 euro. Spaţiul a fost scos la vânzare de acum doi ani, dar nu s-a găsit încă niciun client.

O altă proprietate scoasă la vânzare de Telekom se află în curtea Oficiului Poştal nr. 1, pe str. Cuza Vodă, „într-o zonă preponde­rent rezidenţială cu blocuri de locuinţe cu şi fără spaţii comerciale la parter, dar şi câteva instituţii publice, case“, după cum afirmă reprezentanţii companiei. Spaţiul are 1.091 mp, iar preţul solicitat de Telekom ajunge la 555.000 euro. „Proprietatea este compusă din 12 construcţii (două apartamente, trei depozite, trei garaje, trei boxe şi un service auto), în suprafaţă construită desfăşurată de aproximativ 1.000 mp precum şi din teren, în suprafaţă de 2.200 mp“, spun reprezentanţii Telekom.

Celelalte trei proprietăţi scoase la vânzare sunt din afara municipiului Iaşi. Dintre acestea, cel mai valoros activ este în Târgu Frumos. Este vorba despre o clădire de birouri cu o suprafaţă de 1.326 mp pe care Telekom o vinde la un preţ de 390.000 euro. „Clădirea comercială este situată în zona centrală a localităţii, aproape de zona pietonală, cu deschidere directă la str. Cuza Vodă. Beneficiază de vizibilitate bună, fiind amplasată la bulevard. Accesul se poate face frontal din artera principală, cât şi din spatele clădirii (din curtea interioară). Clădirea are vizibilitate bună şi acces direct la drumul principal“, precizează reprezentanţii Telekom.

Operatorul de comunicaţii are la vânzare şi o vilă din Bârnova la un preţ de 305.000 euro. Construcţia are o suprafaţă utilă de 576 mp, un etaj şi mansardă. Vila dispune şi de o suprafaţă generoasă de teren: 20.841 mp.

Nu în ultimul rând, Telekom vinde o clădire din birouri care se află în Hârlău şi are o suprafaţă desfăşurată de aproape 1.400 mp. „Proprietatea este localizată în partea centrală a oraşului Hârlău, aproape de sensul giratoriu. Terenul se învecinează pe partea sa vestică cu parcul, şi mai departe, cu Judecătoria. În partea sudică şi estică sunt blocuri de locuinţe, iar în partea nordică se află strada Ştefan cel Mare“, spun reprezentanţii companiei. Clădirea are două etaje, şi a fost construită în anul 1981. Suprafaţa terenului aferent ajunge la 587 mp. Preţul solicitat de către Telekom este 230.000 euro

sursa:Apix.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here