Trump anunta Al Treilea Razboi Mondial. Liderul de la Casa Alba amenintă că va ”distruge complet” Coreea de Nord

0
82

Donald Trump  ține, marți după-amiază primul său discurs în cadrul ONU. În timpul acestuia, liderul de la Casa Albă a vorbit despre Coreea de Nord și Iran și a amenințat că în cazul în care Phenianul va duce lucrurile prea departe va distruge complet țara, scrie CNN.

Președintele se adresează pentru prima dată Adunării Generale a ONU și și-a început discursul spunând că SUA merge foarte bine de când a câștigat el alegerile. „Statele Unite s-au descurcat foarte bine de la ziua alegerilor din 8 noiembrie”, a spus Trump menționând faptul că piața bursieră este la un nivel ridicat și șomajul a atins cel mai scăzut nivel.

El a continuat să vorbească apoi despre Coreea de Nord și imensul pericol pe care îl reprezintă amenințările acestora. Președintele Trump le-a spus liderilor mondiali de la Organizația Națiunilor Unite că teroriștii câștigă putere în întreaga lume, dar că pacea este posibilă. „Teroriștii și extremiștii au acumulat putere și s-au răspândit în fiecare regiune a planetei”, a spus el, adăugând, însă, că Statele Unite sunt pregătite să combată instabilitatea globală prin puterea militară. „Armata noastră va fi în curând mai puternică pe care a fost vreodată”, a spus el.

Trump susține că nu caută să-și impună stilul de viață nimănui și nu va împinge țările să adopte valorile americane. „În America nu căutăm să ne impunem viața nimănui, ci mai degrabă vrem să o lăsăm să strălucească și să fie un exemplu pentru toată lumea „, a spus Trump.

Liderul de la Washington a criticat și „națiunile necinstite” și Coreea de Nord, numindu-le „flagelul planetei noastre”.

Vorbind despre amenințarea nucleară a Coreei de Nord, el a numit națiunea și regimul „depravat” și o „trupă de criminali” pe care amenință să o ”distrugă complet”.

El a făcut din nou referire la Kim Jong Un  pe care l-a numit ”omul rachetă aflat într-o misiune de sinucidere a sa și a țării sale” prin programul nuclear pe care îl duce.

În cursul săptămânii trecute, președintele Trump și-a reiterat frustrările cu privire la acordul nuclear cu Iranul semnat de Barack Obama. În fața Adunării Generale a ONU, el l-a numit ”o jena”. ”Sincer, această afacere este stânjenitoare pentru Statele”.

Președintele Trump a afirmat cu blândețe că anumite părți ale lumii „se duc naibii”, sugerând că este în puterea ONU de a schimba acest lucru.

„Porțiuni majore ale lumii sunt în conflict și unii, de fapt, se duc naibii”, a spus Trump. „Oamenii puternici din această cameră, sub îndrumarea și auspiciile Organizației Națiunilor Unite, pot rezolva multe dintre aceste probleme vicioase și complexe”, a spus Trump.

sursa: Libertatea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here