Un concurs de artă în premieră pentru Iași. Un artist ieșean va semna creația simbol ce va fi expusă în Family Market Miroslava

0
78

Cea mai importantă resursă pe care o transmitem generațiilor viitoare sunt valorile, acele repere prin care ne lăsăm cunoscuți și prin care impulsionăm dezvoltarea orașelor de mâine. Pentru Family Market, un concept IULIUS care se construiește pentru oameni și în jurul lor, a fost lansat un concurs de artă vizuală, al cărui obiectiv este de a realiza o creație simbol pentru proiectul din Miroslava, dar și de a oferi un prilej suplimentar de exprimare mediului artistic din Iași. Înscrie-te pe www.family-market.ro/concurs!

Valorificarea potențialului local la orice nivel, cum este și cel artistic, reprezintă una dintre direcțiile strategiei de sustenabilitate a companiei IULIUS. În acest sens a fost lansat și concursul de artă vizuală pentru creația simbol ce va fi amplasată în parcul Family Market Miroslava. Demersul are scopul de a aduce arta în rândul comunităților în dezvoltare, fiind o oportunitate pentru mediul creativ local de exprimare spre publicul larg, într-o manieră inovativă.

Artiști consacrați, studenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, generațiile noi de artiști sunt invitați să se înscrie pe www.family-market.ro/concurs și să impresioneze prin conceptele lor de creații artistice. Propunerile vor fi evaluate de un juriu format din specialiști, reprezentanți ai IULIUS și ai Primăriei Miroslava, în funcție de criterii precum: preluarea creativă a unor elemente din cadrul brandingului și individualizarea conceptului în acord cu personalitatea comunității, inovație și originalitate, estetică, imagine profesională, cromatică rezonantă proiectului în care va fi amplasată creația, descrierea conceptului creativ, impact vizual și mesaj. În funcție de punctajul obținut, vor fi desemnați trei finaliști, ale căror lucrări vor fi supuse votului publicului, care va reprezenta 50% din punctajul final. Câștigătorul va fi premiat cu 2.000 de euro și își va vedea creația integrată în parcul Family Market din Miroslava.

Tema aleasă este „Familia”, pentru că reprezintă o valoare pentru fiecare dintre noi, sinonimă cu afecțiunea, încrederea, respectul și înțelegerea, dar și un concept simbolic, reper în evoluția oricui. În același timp, înseamnă comunitatea din care facem parte și care ne oferă un sentiment de coeziune și apartenență.

Family Market este noul concept de retail al companiei IULIUS, primele două proiecte fiind în dezvoltare în județul Iași, în Miroslava și în cartierul Bucium. Ambele investiții însumează 16 milioane de euro și vor fi finalizate în toamna acestui an. Fiecare proiect va integra, pe lângă supermarket și zone de servicii și produse locale, spații verzi, atracții de petrecere a timpului liber și soluții de optimizare a infrastructurii rutiere și pietonale. Mai multe detalii despre proiectele Family Market, dar și despre concursul de artă vizuală sunt disponibile pe www.family-market.ro.

Trasformă-ți ideea într-o creația memorabilă!  

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here