500 de volume au ajuns la Cozmești, prin intermediul proiectului „Până hăt de carte”

0
76

Asociația Pentru Ospitalitate Culturală (AOC), în parteneriat cu Asociația Revistei „Timpul” a donat joi, 15.04.2020, 500 de volume Bibliotecii școlare din comuna Cozmești, județul Iași. Cărțile, adunate din donațiile recente ale ieșenilor, au ajuns pe rafturile bibliotecii prin intermediul proiectului „Până hăt de carte”, continuat, din luna ianuarie a acestui an, de cele două asociații culturale. Scriitorul Dan Lungu a fost întâmpinat la Cozmești atât de Mioara Cheșcu,  directoare a școlii, Gabriela Cojocaru, profesoară de bilogie și Petrică Baltag, primarul comunei.

Spun de fiecare dată că îmi aduce o mare bucurie să văd că proiectul continuă și că ieșenii donează cărți pentru a umple rafturile bibliotecilor din mediul rural. La Biblioteca școlară din Cozmești încă mai sunt rafturi goale, așa că pot fi făcute astfel de donații în continuare. În satele Moldovei ne confruntăm cu o lipsă dezolantă de inițiative culturale, activități de încurajare a lecturii și de trezire a interesului pentru tot ceea ce înseamnă cultura. Vă îndemn să nu fiți nepăsători, ci să continuați să donați și să participăm astfel, împreună, la revitalizarea culturii în satele Moldovei”, a spus scriitorul Dan Lungu, co-fondator AOC. 

Proiectul „Până hăt de carte” a fost inițiat, în 2017, de echipa cabinetului parlamentar al Senatorului Dan Lungu și, în ultimii patru ani, prin intermediul său au fost donate aproximativ 17.000 de volume către bibliotecile din 36 de comune. În primăvara anului 2020, în contextul pandemiei provocate de virusul Covid-19, pentru a facilita participarea cât mai multor elevi din satele ieșene la lecțiile online, proiectul a strâns de la donatori și redirecționat aproximativ 30 de dispozitive (calculatoare, laptopuri, tablete și smartphone-uri) către elevii din satele județului, cu ajutorul bibliotecarilor și învățătorilor din școlile rurale. 

Ieșenii pot dona în continuare cărți, la următoarele puncte de colectare: 

  • sediul Asociației „Timpul” (Str. Cuza Vodă, nr. 38, Iași, Jud. Iași), 
  • Cafeneaua TNTFA (Str. Cuza Vodă, nr. 40, Iași, Jud. Iași), 
  • Retro Café (Strada Lascăr Catargi nr. 50, Iași, jud. Iași) și 
  • Cafeneaua Noastră (Strada Sfântul Lazăr nr 30, Iași, jud. Iași). 

Pentru mai multe detalii, donatorii pot contacta pagina de Facebook a proiectului sau pot apela la numerele de telefon: 0728442913 și 0728619559. 

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here