Un cotet ilegal din centrul Iasului a scos la sosea beizadelele taximetristilor. Unde incepe interesul si unde se termina cotetul

0
49

Nu ştim dacă celebrul arhitect francez Gustave Eifel s-o fi răsucit în mormânt după ce, lângă capodopera arhitectonică din buricul Iaşului – ne referim, fireşte, la Hotelul Traian – a fost lipită zilele trecute o coşmelie din bârne reciclate. Nu ştim nici dacă inginerul din fruntea Primăriei a fost mânat de porniri ce ţin de bun-simţ urbanistic sau de altele, mai apropiate de prietenia cu proprietarii de Tiki (evantual şi Taka) sau de cafenele atunci când a ordonat demolarea hidoasei construcţii. Ştim, însă, sigur cine s-a inflamat după ce Facebook-ul a făcut publică povestea cu apariţia şi, ulterior, demolarea coteţului (etichetarea îi aparţine şefului Palatului Roznovanu). Este vorba de beizadeaua unui consilier judeţean, la fel de cocalar ca şi taică-su, care şi-a văzut distrus visul de a-i adăpa pe trecători cu sucuri, cafele şi licori cu minim 5% alcool. Beşetelit de primar, junele cu comportament de taximetrist a decis să-i răspundă cu aceeşi monedă, dând pe goarnă, într-un text plin de greşeli gramaticale, informaţii pe care le ştie tot târgul.

Cei de la Mamma Mia au o relaţie foarte bună cu domnul primar Mihai Chirica. Sunt cunoscute plocoanele pe care Mamma Mia le trimite primăriei şi lui Mihai Chirica în persoană. Cum a ajuns Mamma Mia să deţină o suprafaţă destul de consistentă din parcul Gulliver, un parc nu foarte mare de altfel aflat în centrul Iaşului, un parc unde locatarii obişnuiau să-şi plimbe copiii. Dacă tot aţi început să schimbaţi faţa Iaşului şi dacă tot vă indignă într-un mod atât de suprinzător acea construcţie, mă întreb oare, terasa din Piaţa Unirii, cea a celor de la Cafenea, ce a dumneavoastră voiam să zic, ce faceţi cu ea, o dărâmaţi şi pe aia? Pe cea a tovaraşului Florin din parc o dărămaţi şi pe aia? Să nu mai spunem şi de cea de la parterul blocului care seamănă identic (n.r. – am văzut şi chestii care seamănă, dar diferit) şi la fel cu cea de la Traian. Daţi-ne un răspuns dom’ primar şi la chestiunile acestea. Cafeneaua din Piaţa Unirii se întinde de la an la an din ce în ce mai mult şi mâine-poimâine o să acopere toată Piaţa Unirii. Şi mă refer în acelaşi timp şi la cea de la Mamma Mia. Ce facem cu aia dom primar? Să nu mai spunem şi de copacii pe care i-aţi tăiat mânat de acelaşi spirit revoluţionar”.
Respectând adevărul până la capăt, tânărul cu apucături de John Wayne şi Rambo, are ceva dreptate când susţine că o construcţie ilegală este la fel de legală comparativ cu terasele ilegale de prin târg, însă nervozitatea sa este ridicolă dacă-şi închipuie că susţinerea unui zootehnist, patron de moteluri şi grandhoteluri, şi a unui tată diagnosticat cu delirum-tremens sunt mai puternice decât alianţele şi interesele unui edil cu ochi albaştri! Manole LACHE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

45 − = 36