Un milionar din Iași construiește resorturi hoteliere în aria protejata a Ceahlăului. 10 hectare de paradis verde, puse pe tava lui Delcea

0
166

Cristian Delcea, “milionarul american” din Iași, care și-a făcut loc peste noapte în Top Forbes, a cumpărat 10 de hectare de teren pe malul lacului Izvorul Muntelui. Intenția milionarului este de a dezvolta pe acel teren un resort hotelier. Singurul inconvenient este acela că zona vizată este arie protejată și, mai mult, face parte din zona de siguranță a așezării. Vânzarea a fost parafată, autorizațiile de construire au fost emise iar defrișările au făcut dintr-un pâlc de pădure un petec de plajă. Totul, în afara legii, dupa cum sustin consilieri locali din Hangu

Sălbăticia Ceahlăului face cu ochiul din ce în ce mai multor afaceriști cu dare de mână care au invadat, la propriu, așezările pitorești de la poalele muntelui, cu intenții investiționale care vor pune în pericol siguranța acestor zone. În timp ce autoritățile locului privesc acest aflux de investiții ca o pleașcă nesperată pentru dezvoltarea turistică a zonei și implicit atragerea de venituri suplimentare la buget, în fapt, acțiunile investitorilor nu fac altceva decât să distrugă mediul pe termen lung și să pună în pericol sistemul ecologic.

Milionarul Cristian Delcea este unul dintre investitorii atrași de potențialul zonei. Omul de afaceri  a achiziționat o suprafață de 10 hectare de teren pe raza comunei nemțene Hangu, chiar pe malul lacului Izvorul Muntelui, acolo unde intenționează să construiască un resort hotelier,compus din zone de agrement, pensiuni și un hotel de 4 stele.

Pericolul investițiilor de la Hangu

Problema este că terenul este în cea mai mare parte împădurit, în cartea funciară acesta figurând ca pădure, fiind administrat de Ocolul Silvic, și constituie arie protejată și zonă de siguranță. Cu toate acestea, s-a scos din regimul silvic o parte importantă de masă lemnoasă, pentru a permite edificarea de construcții.

În Planul de analiză și acoperire a riscurilor pe 2021, la nivelul comunei Hangu, se arată negru pe alb că “pe întreg teritoriul UAT Hangu există riscul alunecărilor de teren, confom Hărții riscurilor și hazardelor, așa că la emiterea oricărei autorizații de construire se va avea în vedere acest risc concomitent, cu efectuarea de drenuri  în zonele cu un grad ridicat de umiditate a terenurilor ce ar putea determina alunecări de teren, recomandate fiind plantări a acestor suprafețe, cu diverse specii de copaci pentru evitarea inundării terenurilor”

Tot în acea zonă mai dețin terenuri și alți ieșeni, printre care doctorul Ioan Sârbu și afaceristul Mihai Țura.

Cine este milionarul Delcea

Cristian Delcea deține afaceri pe piaţa imobiliară (blocuri de apartamente și o clădire de birouri de 8000 mp lângă Egros), are parcuri logistice la Iași și Galați, și dezvoltă un alt parc logistic pe 10 hectare pe platforma TEPRO. Deține 50% din rețeaua EGros în Iași și Suceava, în asociere cu Constantin Rădeanu. În palmaresul afaceristului mai este de menționat faptul că a deținut o firma de soft ce lucra, în 1992, direct pentru brokeri de pe Wall-Street. Afacerile derulate l-au propulsat pe Delcea în topul celor mai bogați ieșeni, averea acestuia fiind estimată la aproximativ 38 milioane euro, ceea ce îl plasează pe locul 14 în topul celor mai bogați ieșeni.

Contactat telefonic, Cristian Delcea nici nu a confirmat, nici nu a infirmat conditiile in care ar urma sa se produca aceasta investitie din aria protejata.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here