Un nou manager la Maternitatea “Elena Doamna”

0
101

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, l-a numit pe conf. univ. dr. Emil Anton, medic primar în obstetrică și ginecologie, în funcția de manager interimar al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna”. Emil Anton îl înlocuiește pe Gabriel Martinescu al cărui contract de management a încetat în urma deciziei Consiliului de Administrație al unității medicale, prin acordul părților.
Mi-am exprimat disponibilitatea de a aborda aceasta provocare, din doua considerente: cunosc foarte bine Spitalul ‘’Elena Doamna’’ si personalul său, cât și pentru că am încredere în viitorul acestei structuri medicale. Prioritățile noastre pe termen scurt trebuie să fie creșterea adresabilității serviciilor noastre, în paralel cu măsuri pentru sporirea încrederii pacientelor noastre în profesionalismul personalului medical. Suplimentar, identificarea de fonduri pentru acoperirea nevoilor de dezvoltare va fi o preocupare zilnică” a afirmat conf. univ. dr. Emil Anton.
Numirea noului manager interimar al Maternității “Elena Doamna” a intrat în vigoare începând cu data de 28.02.2023, pentru o perioadă de până la 6 luni.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here