Uniunea Teatrală din România a publicat lista festivalurilor, proiectelor teatrale și a publicațiilor care vor primi finanțare parțială din Timbrul Teatral pe parcursul anului 2019.
FIT 2019, ediția inaugurală, care va avea loc în Iași, în perioada 9 – 12 mai, a primit susținerea UNITER și, totodată, un vot de încredere extrem de valoros pentru Ateneul Național din Iași.
„Am aflat cu extremă bucurie și onoare vestea că suntem incluși în lista proiectelor teatrale și a festivalurilor prestigioase finanțate din Timbrul Teatral. Primirea acestui sprijin financiar de la UNITER reprezintă o premieră pentru Ateneul Național din Iași, însă ceea ce contează, în egală măsură, este că publicul poate avea garanția unui festival de calitate, cu spectacole de teatru care nu trebuie ratate.”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieșean.
Îi așteptăm cu drag pe toți iubitorii de teatru, începând de mâine, 9 mai, ora 18.00, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt să dăm startul Festivalului Teatrelor Independente.
Spațiile în care vor fi susținute spectacolele FIT sunt Sala Mare de Spectacole Radu Beligan din cadrul Ateneului ieșean, Pavilionul Artistic din Piața Palatului și Pizzeria Alila.
Biletele mai pot fi încă achiziționate accesând https://www.ateneuiasi.ro/calendar/, sau de la casieria Ateneului Național din Iași, în intervalul orar 10.00 – 16.30.
Link către evenimentele din FIT: https://www.facebook.com/pg/FITAteneu/events/?ref=page_internal.
Site FIT: www.festfit.ro