Veolia se extinde cu proiectele „Bucium” şi „Copoul Verde”. Vezi care sunt potentialii clienti ai operatorului de termoficare

0
78

În continuarea discuţiilor începute la sfârşitul anului trecut cu clienţii potenţiali din cadrul proiectelor “Bucium” şi “Copoul Verde” în vederea obţinerii acordului de racordare la sistemul centralizat de termoficare din partea lor, echipa Veolia a avansat în analizele detaliate privind cazul concret al altor viitori clienţi.

Aceste acorduri se adaugă celor obţinute deja la sfârşitul lunii decembrie 2016 din partea Institutului de Psihiatrie “Socola” (25 de clădiri), a Direcţiei de Sănătate Publică pentru cele 11 Blocuri ANL şi a “Pleiada” Boutique Hotel, cele trei instituţii totalizând un consum anual reprezentând echivalentul a 900 de apartamente. Noii clienţi avuţi în vedere, al căror consum estimat este de 3.520 gigacalorii pe an (echivalentul a 640 de apartamente), au acceptat recent conectarea la termoficarea centralizată în condiţiile proiectului unitar ce va fi depus de Primăria Municipiului Iaşi spre finanţare din partea MDRAPFE. Astfel, în cadrul proiectului Bucium, clienţii care vor fi conectaţi la sistemul de termoficare sunt Hotel Bellaria, Exonia, Restaurantul Casa Lux şi un bloc de locuinţe, iar în cadrul proiectului Copoul Verde vor fi racordate clădirile Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, AJOFM, Casei de Cultură a Studenţilor, Centrului Regional de Transfuzie Sanguină şi corpurilor A şi C din cadrul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi. Studiul de Fezabilitate a fost deja lansat de Veolia, elaborarea sa fiind externalizată către o societate de specialitate, şi se va finaliza în cursul lunii martie 2017, în aşa fel încât acesta să poată fi supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Iaşi în cadrul şedinţei din aceeaşi lună.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here