Alcătuit din clădiri vechi de peste 200 de ani, Spitalul Sfântul Spiridon din Iași este un adevărat uriaș cu picioare de lut. Situată chiar în centrul orașului, cea mai mare unitate spitalicească din Moldova impresionează cu aspectul lugubru al unei cazărmi abandonate. Chiar la intrarea în așezământul medical, cu spațiile cuprinse de cangrena condițiilor insalubre, Clinica de Chirurgie Orală și Maxilo – Facială se prăbușește sub apăsarea zidurilor putrede și nepăsarea conducerii spitalului.
Lipsa capacităților de tratament de la Sfântul Spiridon a devenit cronică. Investițiile făcute de Ministerul Sănătății în consolidarea clădirilor, modernizarea aparaturii, a condițiilor de investigații medicale sunt infime. În acest peisaj din care lipsesc banii, varul de pe pereți și un management decent, atmosfera de la Clinica de Chirurgie Maxilo – Facială pare desprinsă dintr-o colonie penitenciară. Pacienții și cei veniți la consultații se foiesc derutați și înghesuiți precum ploșnițele în spațiile cu pereții mâncați de igrasie. Veniți să-și domolească durerile de dinți, bolnavii au parte de durerea în cot a personalului medical. Într-un loc în care mediul aseptic ar trebui să primeze, se lucrează cu instrumentar din anii 70 – 80, purtând pe el generații de bacterii cu o vechime la fel de onorabilă. La urma urmei, cum să mai sterilizezi un artefact medical care datează de pe vremea când abia se inventase Polidinul? Cu spectrul contaminării cu o infecție nocosomială, suferinzii încearcă să-și găsească leac apelând cu umilință la bunăvoința personalului medical. Urlând de durere, cu dinții în batiste, oamenii suportă cu stoicism excesele de bună dispoziție ale asistenților medicali. Mereu cuprinși de o veselie stupidă, vorbind și gesticulând degajați în fața omului care abia se mai ține pe picioare sub asediul durerii, cei din personalul medical par desprinși dintr-un teatru al absurdului, simpli clovni care își exhibă subțirimea mintală râzând colorat. Un bolnav îndrăznește o programare la consult. „N-avem locuri! Încercați mâine!”, îi dă replica arlechinul de serviciu. “Da, dar eu sunt din Suceava, iar iau trenul ca să ajung și sa îmi spuneți încercați și poimâine?”, întreabă inutil suferindul. El nu știe că la această clinică se aplică principiul „Primul venit, primul servit”, ca la o crâșmă arhiplină în care trebuie să pândești eliberarea unei mese. Haosul organizatoric a făcut ca unii pacienți să fie reprogramați și pentru a patra oară, pe motiv că nu sunt locuri. Evident, nimeni nu ține o evidență a programărilor sau a urgențelor. Cine să se mai ocupe și de această minimă dovadă a seriozității serviciului medical?
Poate șeful clinicii, profesorul Victor Costan? Ei, dar domnia sa are și alte treburi, fiind ocupat să facă ceva bani frumoși la clinica proprie, Procos Medica. Că de șeful cel mare al spitalului, Dan Timofte, nici nu poate fi vorba. Specialist în chirurgia obezității, Timofte preferă bugetele slim.
Falimentul financiar, dar și uman al Spitalului Sfântul Spiridon este și o consecință a subfinanțării de la bugetul de stat. Cu totul altfel stau lucrurile cu unitățile medicale aflate în administrarea municipalității. Spre exemplu, Spitalul Clinic de Recuperare are parte de un amplu program de investiții, milioane de euro fiind orientate spre modernizarea sa.
În schimb, la Sfântul Spiridon nu se adună banii, ci dârele de mucegai pe pereții clinicilor.
Totul în chicotelile delirant de vesele ale clovnilor în halate albe care au înlocuit disciplina, seriozitatea și etica medicală cu o perpetuă horă a neputinței și ridicolului.
Paul LOVIN
