VIDEO. Daniel Horodniceanu, fost procuror sef DIICOT, a amenintat un politist care l-a oprit in trafic: „Stiti cine sunt?”

0
107

Vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, după care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat că va discuta cu şeful IPJ Iași.
Într-o o înregistrare video distribuită în spaţiul public, se vede că Daniel Horodniceanu este vizibil deranjat că a fost în oprit în trafic, el întrebându-l pe unul dintre poliţişti dacă ştiu că este ”procurorul şef Horodniceanu de la Crimă Organizată”.

Înregistrare Daniel Horodniceanu – polițiști
– De ce m-aţi oprit?
– Pentru că ne-aţi depăşit.
– Ne-aţi depăşit fără a efectua semnalul regulamentar, nu aţi păstrat distanţa regulamentară!
– Şi am depăşit, ce?
– Este limită de 50.
– Aveţi radar? Aveţi radar?
– Mă lasaţi să termin?
– Cine sunteţi dumneavoastră?
– Sunt procuror-şef Horodniceanu de la Crimă Organizată, nu mă cunoaşteţi?
– Domnul meu, eu sunt procuror de 25 de ani, v-am mai spus de 50 de ori treaba asta.
– Eu vă înţeleg şi respect faptul ăsta.
– Nu respectaţi nimic, Dumneavoastră m-aţi oprit pe mine că am avut tupeul să vă depăşesc.
– Nu a fost faptul…
– Ba da, asta a fost.
– Nu. Nu asta…
– Dumneavoastră faceţi cu mine chestii de genul ăsta cu care credeţi că faceţi cu orice infractor, cu mine nu faceţi.
– Eu oricum mâine mă duc să mă văd cu Gâtlan (şeful IPJ Iaşi – n.r). În rest, nu văd cum aţi putea să aveţi tupeul ăsta cu un procuror, care a condus structura de crimă organizată a ţării acesteia.
– Nu are importanţă.
– Ba are foarte mare importanţă!!!
– Să fiţi şi preşedinte…
– Vai de mine!
– Dacă…
– Dacă ce?
– Dacă noi considerăm…
– Nu, dumneavoastră nu consideraţi nimic, dumneavoastră aplicaţi legea. Aveţi radar pe maşină?
– Nu e vorba despre asta.
– Dar despre ce e vorba?
– Atitudinea cu care dumneavoastră aţi început conversaţia…
– Eu sunt în măsură să fac orice, din cauza mea dumneavostră aveţi undeva un 15% la salariu, adică în favoarea dumneavoastră, da!? Eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 şi dumneavoastră aţi luat 15%.
– ​Adică datorită dumneavoastră, nu din cauza dumneavoastră.
– Ştiţi ce mă miră, pe mine mă cunoaşte toată poliţia din judeţ, toată poliţia din judeţ.
– N-are importanţă treaba asta.
– Ba da, are foarte mare importanţă, încercaţi să vorbiţi aşa cu infractorii, nu cu procurorii
– Eu nu sunt infractor, eu sunt procuror!
Fostul şef DIICOT a fost oprit acum două nopţi de un echipaj de Poliţie, pe şoseaua din comuna Schitu Duca, din judeţul Iaşi. Enervat, procurorul i-a ameninţat pe cei doi agenţi că va avea o discuţie cu şeful IPJ Iaşi despre acest incident.
Sindicaliştii din Poliţie consideră, însă, că Daniel Horodniceanu nu s-a comportat ca un magistrat
Zlat Mihai, vicepreședinte SNPPC: Ăla e comportamentul de interloop, al lui. I-am cerut demisia, am cerut să fie cercetat de către CSM, am cerut şi Poliţiei Române şi MAI-ului să ia atitudine împotriva unor astfel de comportamente.
Cosmin Andreică, EUROPOL: Probabil că singurul reproş pe care putem să îl facem poliţiştilor este că au avut prea multă răbdare cu un asemenea personaj şi că măsura avertismentului verbal nu mai trebuia să existe atâta vreme cât persoana nici măcar nu a înţeles că a încălcat o normă rutieră Probabil ar fi fost oportun să vedem o sancţiune acolo, mai ales că vorbim de o sancţiune de 145 de lei.
Daniel Horodniceanu susţine că a fost provocat de cei doi poliţişti şi regretă modul în care s-a purtat. Aduce, însă, şi acuze: “Imaginile sunt, însă, prelucrate, filmul având și alte pasaje. Polițiștii pot opri fără niciun motiv șoferii în trafic pretinzând încălcări ale legii a căror falsitate este imposibil de probat pentru șofer”.
După discuţia cu poliţiştii, Horodniceanu a scăpat doar cu avertisment verbal.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

88 − = 79