Voluntarii IULIUS s-au implicat în campanii de împădurire în Iași, Cluj și Timișoara

0
93

„There is a Story for every Tree”, iar asta s-a văzut în cadrul campaniei de împădurire organizate de United Business Center (UBC), componenta office a ansamblului mixed use Palas. Poveștile s-au auzit în localitatea Dumești, din județul Iași, unde a avut loc plantarea, la care au participat angajați din clădirile de birouri UBC, dar și a companiei IULIUS. În același timp, echipa Iulius Mall Cluj s-a alăturat campaniei de împădurire organizată de Direcția Silvică Cluj, iar echipa Iulius Town Timișoara a plantat alături de asociația CODRU. Astfel, IULIUS își continuă preocuparea pentru conservarea mediului înconjurător, parte din strategia sa de sustenabilitate.

Acțiunea de împădurire – „There is a Story for every Tree” – a adus împreună comunitatea UBC și echipa IULIUS, care au plantat puieți de salcâm, paltin și stejar. Astfel, sâmbătă, 9 aprilie 2022, în zona din proximitatea iazului Dumești au fost răsădite fapte bune, care vor forma, pentru generațiile viitoare, un cadru natural plin de verde și aer curat. Campania de împădurire a fost sprijinită de Direcția Silvică Iași, Primăria Comunei Dumești, Asociația Tineri Ecologiști Români din Iași și Plantăm fapte bune în România. Acțiunea de plantare are o tradiție de șase ani.

Sub îndrumarea Direcției Silvice Cluj, Ocolului Silvic Turda și a Unității de Producție VII Micești, echipa IULIUS din Cluj s-a alăturat primei acțiuni de împădurire din acest an organizate de Direcția Silvică. În satul Pruniş din comuna Ciurila, Cluj-Napoca, de pe 26 martie 2022, pe o suprafață de 3 hectare, prind rădăcini mii de puieți de gorun, cireș, tei și paltin de munte.

Tot în luna martie, o zonă din Pădurea Bistra din Timiș a fost reîmpădurită. Voluntarii IULIUS s-au alăturat inițiativei Asociației CODRU Timișoara și au participat pe 12 martie 2022 la acțiunea de plantare. Puieții de stejar și-au găsit aici un loc unde să crească, iar voluntarii au putut contribui la crearea unui viitor verde.
IULIUS se implică activ în campanii de împădurire în orașele în care este prezent, continuând-și astfel misiunea de a conserva a mediului înconjurător, acesta fiind și unul dintre pilonii care stau la baza strategiei de sustenabilitate a companiei. IULIUS în comunitate se dezvoltă pe trei ramuri cheie: educație, comunitate și mediu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here