ZILE LIBERE 2015 – Ortodocșii au parte de mai puține libere decât angajații de alte religii. Cum îi fentează legea

0
86

În 2015, românii beneficiază de 13 zile legale libere, dintre care cinci pică în weekend. Vestea bună este că, dintre cele opt zile libere de la stat, sunt câteva care vin în prelungirea sfârşitului de săptămână, astfel că românii vor beneficia şi de minivacanţe. Vestea proastă este că, deși legea nu face distincție între angajații de diverse religii, prin prevederile sale favorizează această categorie de salariați.
“Persoanele care aparțin altor culte religioase (inclusiv angajații crestini care nu sunt ortodocși — catolicii, baptiștii etc.) beneficiază atât de zilele libere legale creștine (ortodoxe), cât și de alte două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale”, a explicat, pentru AvocatNet.ro, Raluca Dinică, director operațional Smartree România.
Informația a fost confirmată și de ITM București, cu precizarea că “că «legiuitorul nu face distincție cu privire la cultele religioase creștine, iar potrivit legilor de drept, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă». Totodată, aceeași instituție scrie că «unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține, iar angajații de alte religii vor beneficia de zile libere plătite în mod cumulativ și alternativ, în funcție de data calendaristică a fiecărei sărbători»”, a mai spus Raluca Dinică.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here