Creste numărul de burse scolare acordate de municipalitatea ieseană

0
54

Numărul burselor școlare acordate elevilor din învățământul preuniversitar ieșean de municipalitate va crește cu 1.600. Creșterea de la 14.058 burse la 15.658 burse va fi făcută prin actualizarea anexei Hotărârii Consiliului Local nr. 42 / 2020 în ședința extraordinară a Consiliului Local de vineri, 9 octombrie. Prin același document, ordonatorul principal de credite, adică primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, va fi împuternicit să facă alte eventuale modificări în privința acestei anexe, în limita sumei totale alocate inițial, de 10 milioane lei, fără a mai fi nevoie de a emite de fiecare dată o nouă Hotărâre de Consiliu Local.

Astfel, în urma modificărilor menționate, situația burselor școlare acordate de municipalitate va fi următoarea:

– în ceea ce privește bursele de performanță, în cuantum de 130 de lei, vor fi acordate 114 burse pentru locul I, 69 burse pentru locul II, respectiv 62 burse pentru locul III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursuri școlare organizate de Ministerul Educației și Cercetării;

– pentru elevii cu media generală 10 vor fi acordate 780 de burse de merit, iar 13.037 de burse pentru elevii cu media generală mai mică de 10 (față de 11.043 inițial). La acestea se vor adăuga 457 de burse de studiu în cuantum de 90 de lei, acordate elevilor cu media generală peste 7, nota 10 la purtare și venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele trei luni cel mult egal cu salariul minim pe economie;

– în ceea ce privește bursele de ajutor social, în cuantum de 85 de lei, vor fi acordate 924 de burse sociale (pentru orfani și copii cu venituri modeste) și 215 burse medicale.

Reamintim faptul că Primăria Municipiului Iași a acordat inițial, prin intermediul unităților de învățământ preuniversitar, burse pentru 14.058 de elevi ieșeni. Suma totală acordată deja este 8.577.820 lei și acoperă contravaloarea burselor aferente perioadei ianuarie – august 2020. Elevii au primit sumele retroactiv, sub formă de tichete valorice, pentru o perioadă de șase luni (în cazul burselor de studiu, care se acordă doar pentru perioada în care se desfășoară cursuri) sau de opt luni (în cazul burselor de ajutor social, care acoperă și vacanța).

Toate bursele au fost date sub formă de tichete valorice și sunt valabile pe o perioadă de un an de la data eliberării acestora. Tichetele valorice nu pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse alcoolice și tutun și nici nu pot fi transformate în bani.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

25 − 19 =