O seara grandioasa la editia a patra a Kasta Morrely Fashion Week

0
54

Ediția a patra a Festivalului Internațional Kasta Morrely Fashion Week a prezentat în premieră colecțiile haute-couture și pret-a-porter ale designerilor ce au reprezentat arta vestimentară din Rusia, Austria, Spania, Italia, Olanda, Portugalia, Bulgaria, Moldova și România.
Podiumul Festivalului Kasta Morrely Fashion Week ediția a IV-a, fiind primul fashion week organizat în cadrul feeric al Palatului Culturii din Iași, a reprezentat o premieră națională pentru acest edificiu de cultură. Așa cum se obișnuiește în toate orașele emblematice prin fashion week-urile profesioniste, au fost prezente în fiecare seară elitele Iaşului, precum și personalităţi naţionale şi internaţionale.
Aflat sub motto-ul “Împreună dezvoltăm România”, Kasta Morrely Fashion Week aniversează anul acesta 10 ani de la realizarea Standardului Ocupațional legalizat Organizator Spectacole, obiectiv realizat în cadrul proiectului de cercetare cu același nume.
Ziua a patra a festivalului a debutat cu prezentarea de excepție a Designerului Casei Regale a Olandei ADDY VAN DEN KROMMENACKER, designer de onoare Kasta Morrely Fashion Week. Colecția “Royals”, prezentată până la acest festival doar la Palatul Regelui Olandei, a impresionat spectatorii prin designul spectaculos, prețiozitatea materialelor și a broderiilor excepționale. Regina Beatrix, sora sa Regina Iuliana și alte capete încoronate, celebrități precum Tyra Banks sau Sofia Milos strălucesc constant la marile evenimente în creații vestimentare semnate Addy van den Krommenacker.
Prezent de-a lungul anilor pe scene internaționale din Paris, Moscova, Verona sau Milano, designerul CRENGUȚA NIȘCOVEANU – CREAL DESIGN din București, și-a lansat la Iași noua colectie ,,Women in time”. Rochiile au îmbinat liniile croielilor clasice ale anilor ’50 cu elementele contemporane, reușind cu succes să se concretizeze într-un stil vestimentar rafinat, îndrăzneț și purtabil pentru oamenii de condiție.
Prezentă pentru prima dată la Kasta Morrely Fashion Week, SANDRA VIEIRA din PORTUGALIA a prezentat în premieră internațională colecția sa de vară “Summer Shine”. Ținutele pline de culoare și spirit portughez se adresează în mod special femeilor cosmopolite.
PLATINUM OPTIC a prezentat colecția Dolce & Gabanna, răsfățata verii 2017. Acest brand de lux Platinum Optic este inspirat de atmosfera din Sicilia și accentele vestimentare mediteraneene. Platinum Optic, se află sub îndrumarea domnilor Daniel Amarandei (manager executiv) și Adrian Juncan (manager general) și înseamnă 600 de feluri de lentile internaționale, 41 de specialiști actuali, 14 ani de experiență în 5 centre, aproximativ 6000 de modele de ochelari de vedere în stoc permanent, cât si cele mai noi colecții de ochelari de soare.
După ce a fost prezentă la New York, Beijing și Bratislava beneficiind și de o invitație specială din partea Ambasadei României în Slovacia, designerul ROZALIA BOT a adus ca noutate la Iași o colecție unică realizată în stilul său inconfundabil.
Programele de Leadership KASTA MORRELY KIDS şi KASTA MORRELY JUNIOR au încântat publicul spectator din nou cu momentele lor speciale Teatru de Modă®, prezentându-și noile colecţii “Zodiac” și “Strălucirea Imperiului”.
Unicul designer de pălării din Rep. Moldova, Iuliana Chiroșca, ce crează sub marca JULIE ANNE, a lansat colecția sa de pălării pentru înalta societate. Produsele autentice au fost lucrate în tehnici preluate de la celebri artizani în domeniu din Anglia și Australia.
Conform tradiţiei, festivalurile de marcă oferă şansa formării unui portofoliu motivaţional şi pentru tinerii designeri de talent aflați la început de drum. Din acest motiv, Kasta Morrely Fashion Week a prezentat în atenția publicului creațiile ALEXANDREI HERGHILEGIU, absolventă a Facultății de Arte vizuale și Design Iași, sectia Modă, design textil.
Așa cum se obișnuiește, ediția a patra Kasta Morrely Fashion Week s-a încheiat cu o colecție couture de excepție, semnată de binecunoscutul și iubitul designer ieşean GEORGE HOJBOTĂ.
La finalul serii, după defilarea profesioniștilor din industriile creative ce au reprezentat backstage-ul festivalului, prezentatorii ANA HRISCU (președinte executiv Asociația Kasta Morrely) și CLAUDIU CONSTANTIN (binecunoscut prezentator de evenimente internaționale) au invitat publicul la recepția de încheiere a ediției a patra Kasta Morrely Fashion Week.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 30 = 39