Paznic amendat de Poliţia Locală din Iasi fiindcă a ţipat prea tare la hoţii cu care se lupta

0
65

Inca un caz care isca revolta si scaraba fata de Politia Locala Iasi, vine sa justifice demersul privind desfiintarea acestei structuri de paza.

Potrivit adevarul.ro, paznicul unei instituţii de stat din Iaşi a fost amendat de un poliţist local pentru că a ţipat prea tare după ajutor, după ce hoţii au intrat în clădirea pe care o supraveghea. Întâmplarea s-a petrecut în incinta Palatului Braunstein, o clădire de patrimoniu din centrul Iaşiului aflată acum în proces de reabilitare. Potrivit procesului verbal de constatare a amenzii, paznicul Palatului Braunstein a tulburat liniştea publică ţipând prea tare. Bărbatul le-a explicat şefilor din Primăria Iaşi că a sunat la 112 pentru a cere ajutor poliţiştilor după ce mai mulţi hoţi de fier vechi au intrat în clădirea pe care o păzea.

Primarul Iaşiului spune că „s-a crucit“ când a văzut procesul verbal întocmit pe numele paznicului care n-a făcut altceva decât să ceară ajutor.

La ultima vizită pe şantier, paznicul mi-a aratat procesul verbal. M-am crucit, s-a sărit calul peste orice culme în această problemă. Aşa se distruge autoritatea statului, pentru că unii nu înţeleg care le este misiunea”, spune primarul Mihai Chirica, într-o declaraţie citată de Ziarul Evenimentul.

Primarul Mihai Chirica susţine că a cerut concedierea agentului de la Poliţia Locală care a dispus respectiva amendă. 

„Au intrat o trupă de derbedei la Palatul Braunstein să fure fier, mă rog, oţel beton, folosit la armături. Paznicul de acolo vede, ţipă, sună la Poliţie, se mai îmbrânceşte cu hoţii, mai ţipă pe la vecini… Vine poliţistul, unul local – care va pleca, i-am făcut deja formele – şi-l amendează pe paznic pentru tulburarea liniştii publice”, a conchis primarul Iaşiului.

Este vorba despre un poliţist din cadrul departamentului Ordine Publică al Poliţiei Locale Iaşi. La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi a fost începută o anchetă internă în acest caz. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 3 = 4