Piața din Podul de Piatră va fi demolată

0
48

Primăria Municipiului Iași a emis în luna mai multe autorizații de construire și certificate de urbanism necesare, printre altele, demarării unor investiții care privesc modernizarea unor locuri de joacă pentru copii, extinderi ale rețelelor de utilități, dar și inițierea unor proiecte importante de infrastructură aeroportuară sau rutieră.

Astfel, autorizații de construire au fost eliberate pentru programul municipal de modernizare a locurilor de joacă pentru copii, amplasamentele vizate fiind din aleea Mușatini nr. 11, bl. N15, stradela Cetățuia nr. 3, bl. 761, stradela Cetățuia nr. 1 și strada Plăieșilor nr. 9, bl. Q1.

Autorizată a fost și demolarea pieței din Podul de Piatră, amplasamentul pe care se află construcțiile având suprafața de 2.128 metri pătrați (Imobilul C1 – hală legume fructe; Imobilul C2 – stand fast food; Imobilele C3, C4, C5, C6 – chioșcuri).

Un alt obiectiv de investiții care a primit autorizația de construire este proiectul de înlocuire de conducte pentru gaze naturale, presiune redusă și branșamente la rețea „Îmbunătățire tehnologică Zona Moara de Vânt”. Delgaz Grid va derula lucrări pe alianiamentul străzii Moara de Vânt și șoselei Ciric (în Zona de Agrement Ciric).

De asemenea, SC AEROSTAR SA a solicitat și i s-a eliberat autorizația de construire necesară inițierii lucrărilor de proiectare și construire hangar de mentenanţă aeronave civile şi anexa tehnică, instalaţii, amenajări edilitare şi împrejmuire teren pentru punctul de lucru deschis în zona Aeroportului Internaţional Iaşi. Durata implementării lucrărilor este de 18 luni. Viitorul hangar va putea primi pentru lucrări de mentenanţă avioane civile de tip Airbus 320 şi Boeing 737. Investiţia de la Iaşi va fi etapizată şi va ajunge, la final, la 10 milioane de euro.

Certificate de urbanism

În altă ordine de idei, Primăria Municipiului Iași a eliberat și certificate de urbanism pentru obiective precum: „Construire pasarelă metalică pietonală peste Drumul European E58 – Șoseaua Păcurari nr.138”, „Modernizare spații de joacă pentru copii” pe strada Vasile Lupu nr.83, nr. 104A și nr. 63, dar și pe strada Nicoriță nr. 3, „Implementare sistem de semaforizare în Municipiul Iași, intersecție bd. Metalurgiei cu bd. Virgil Săhleanu și Calea Chișinăului”, „Amenajare teren de sport aferent Colegiului Tehnic «Ion Holban»”, „Construire bază sportivă «Universitatea „Alexandru Ioan Cuza» Iași, pe terenul situat pe str. Sărărie nr. 200” (PUZ), „Înlocuire rețele de distribuție și refacere branșamente în municipiul Iași, străzile Luca Arbore, sg. Grigore Ioan, Lupiței, Macedoniei, Rampei, Luterană si alei carosabile / pietonale aferente arealului” (ApaVital SA), „Elaborare documentație de vizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru reabilitare Cinema Trianon din strada Alexandru Lăpușneanu nr. 12”.

În plus, patru monumente au primit certificate de urbanism în vederea pregătirii lucrărilor de restaurare: monumentul Gheorghe Asachi (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr.64), grupul statuar al Voievozilor (bd. Carol I – Parcul Tineretului), monumentul Independenței și monumentul Eroilor din Divizia a II-a 1916 – 1919 (bd. Carol I).

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 2 = 2