Puscarie pentru directorul BCU Iasi! Omul lui Vantu, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare in dosarul „Mita la PSD”

0
68

Directorul Bibliotecii Universitare, prof.dr. Gheorghe Teodorescu, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, alături de magnatul Ioan Niculae.

Prof.dr. Gheorghe Teodorescu, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi actualul director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi, a fost condamnat la doi ani şi şase luni închisoare cu executare în dosarul „Mită la PSD“. În acelaşi dosar a fost condamnat şi Ioan Niculae, care figurează în topul Forbes 2015 ca fiind cel mai bogat om din România. Acuzatiile aduse lui Teodorescu sunt acelea ca PSD, la alegerile prezidenţiale trecute, a spălat prin intermediuil Insomar, societate deţinută de Teodorescu, aproximativ 1 milion de euro.

Istoria porneste in urma cu 25 de ani, atunci cand Sorin Ovidiu Vantu, pe care Revoluţia română din ’89 îl găseşte într-o postură modestă, averea lui fiind compusă dintr-un apartament cu patru camere, intra in sectorul privat, in anul 1990,  împreună cu Gheorghe Teodorescu (viitor asociat şi administrator la INSOMAR SA) cel a carui lansare se produce printr-o  consignaţie din Roman, prin intermediul căreia comercializează bunuri de proveninenţă suspectă aduse de către diverşi apropiaţi. În paralel, cei doi asociaţi pun bazele unui ziar numit Românul Liber, dar publicaţia dă faliment după numai 2 ani de funcţionare, în 1993. În acelaşi an, pe data de 23 Septembrie 1993, Sorin Ovidiu Vântu în asociere cu prietenul său Gheorghe Teodorescu înregistrează la Bacău societatea comercială BURSA GELSOR SA unde îşi rezervă pachetul majoritar de acţiuni. Numele de GELSOR a fost obţinut prin alăturarea particulelor “GEL” de la Gelu (Gheorghe) Teodorescu şi “SOR” de la Sorin. Această afacere a condus la pornirea mai multor anchete penale.

Gheorghe Teodorescu, fostul şef al INSOMAR, partenerul lui Sorin Ovidiu Vîntu la GELSOR şi apropiat al primarului PSD de Iaşi, Gheorghe Nichita, a fost numit printr-un ordin ministerial discret la şefia Bibliotecii Centrale Universitare ”Mihai Eminescu” Iaşi, deşi Senatul Universităţii „Al.I. Cuza“ l-a propus pentru ocuparea funcţiei pe lectorul Lucian Leuştean, de la Facultatea de Istorie. Angajatii de la BCU il recepteaza pe Teodorescu drept un individ impunator, si la propiu si la figurat, dar lipsit de maniere, un grobian desavarsit. Cu toate acestea, la marile actiuni desfasurate sub umbrela BCU, acesta a reusit sa aduca figuri proemeninte ale culturii europene sau diplomati de cariera. În acest moment, Teodorescu este judecat pentru “fals în înscrisuri sub semnătură privată” în dosarul “Mită la PSD”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 19 = 27