Se închide pasarela metalică de la Gară, pe o perioada de 4 luni

0
56

În vederea executării lucrărilor de modernizare pasarela pietonală de la Gară va fi închisă începând de luni, 7 mai 2018, timp de patru luni. Lucrările sunt executate de Compania Construcții Feroviare SA, valoarea contractului fiind de 2.968.796 lei, fără TVA.

Lucrările au început deja, iar săptămâna trecută erau deja executate structura de rezistență a acoperișului pentru rampe și stâlpii aferenți acesteia, elementele de prindere a stâlpilor pentru rampe și sablarea rampei dinspre cartierul Alexandru cel Bun. Până la montarea propriu – zisă a mai rămas de făcut procesul de zincare a parapetelor pentru pietonal și a rampelor de acces, proces care va mai dura aproximativ două săptămâni, și circa 50% din realizarea structurii de rezistență a acoperișului pasarelei.

Pasarela a fost realizată în anul 1960. După numeroase demersuri la Ministerul Transporturilor construcția a devenit proprietatea Municipiului Iași. Lungimea totală a pasarelei este de 291,35 metri, iar lățimea de doi metri.

Noua suprastructură va fi o grindă metalică continuă, pe trei deschideri, care va fi montată pe cadre din beton armat. În afara lucrărilor de intervenţie structurale, în documentaţia tehnică la nivelul suprastructurii sunt prevăzute refacerea podinei, execuţia unui acoperiş şi a unor pereţi de sticlă securizată, precum şi accesul pentru persoanele cu dizabilităţi.

Proiectul prevede execuţia unor lucrări de reabilitare şi consolidare la nivelul infrastructurii, lucrări de reabilitare şi consolidare la nivelul suprastructurii, pentru care se vor utiliza materiale compozite (lamele carbon), și lucrări de reabilitare la nivelul căii (înlocuirea dulapilor de lemn cu dulapi metalici, zincaţi, precum și execuţia unui acoperiş al pasarelei, sub forma a două arce, montate decalat la 150 milimetri; structura de rezistenţă a acoperişului este alcătuită din bare metalice, iar învelitoarea acoperişului va fi din policarbonat celular cu grosimea de 16 milimetri).

Pereţii laterali se vor executa din sticlă securită de 10 milimetri, montată în cadre de aluminiu. Alte lucrări aferente căii vizează colectarea şi evacuarea apei pluviale, execuţia parapetului pietonal şi a sistemului de iluminat public.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 64 = 66