Abuz al Politiei Locale Iasi! Donatori de sange amendati pentru ca Centrul de Transfuzii nu are locuri de parcare

0
86

In aceasta dimineata, un echipaj de la Politia Locala Iasi a comis unul dintre cele mai inumane gesturi care se pot face in aceasta perioada de doliu national. Oamenii veniti sa doneze sange la Centrul de Transfuzii din Iasi, pentru cei aproape 200 de supravietuitori ai carnagiului din Clubul Colectiv din Capitală, au fost amendati si li s-au blocat rotile autovehiculelor pentru ca au parcat in locuri nepermise.
Marea solidaritate a institutiilor iesene cu cei care vor să dea o mână de ajutor victimelor tragediei din ”Colectiv”… Mă înfurie asa o atitudine, este incredibil!!E strigător la cer, o ruşine. Oamenii ăştia vin să facă o faptă bună, vor să ajute pentru salvarea celor care au avut de suferit în clubul din Bucureşti şi tot ei sunt pedepsiţi. Dacă sunt oameni care au primit amendă, să vină la mine la cabinet, cu bonul de recoltare. O să le decontez.”, scrie si deputatul Viorel Blajut pe pagina sa de facebook.
Responsabilii din cadrul Politiei Locale sustin ca in aceasta situatie au fost 15 soferi care nu au respectat semnele de ciculatie din zona care se invecineaza cu Centrul de Transfuzii Iasi, care au fost sanctionate, fara a se tine cont de caracterul special al prezentei acestora in zona. In consecinta, in loc sa dea o mana de ajutor, prin dirijarea traficului sau indrumarea soferilor catre anumite locuri de stationare, politistii ieseni au trecut la sanctiuni semn ca …nici o fapta buna nu ramane nepdepsita.
Au fost blocate 15 masini in acea zona, dintre care 8 persoane care au fost la donatii au primit doar avertisment scris. Dupa ce au facut dovada ca au fost la donatii li s-au deblocat rotile si au plecat acasa cu un avertisment. Ceilalti 7 nu au putut face dovada ca au fost la donat sange si au platit taxa de deblocare a rotii, ori li s-au aplicat sanctiuni de la 190 la 370 de lei, conform HCL 172/2002”, a declarat Daniel Ungureanu, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Iasi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here