Adrian Streinu Cercel a fost demis de Nelu Tătaru de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății

0
70

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat azi că l-a demis pe medicul Adrian Streinu Cercel de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății. În locul său va fi numită Adriana Pistol, directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.

„Domnul profesor Streinu Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID. Era chiar președintele comisiei. Avem discuții, sunt propuneri, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus că gândim la oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord cu ce a spus. Apariția acelui „plan de vacanță” nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri. Decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru. Nu mai este președintele comisiei științifice la nivelul ministerului și nici nu mai face parte din această comisie”, a spus Nelu Tătaru.

În locul doctorului Streinu-Cercel, în comisie va intra Adriana Pistol de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Un proiect controversat al doctorului Adrian Streinu Cercel care propune izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni de acum înainte și chiar despărțirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor a generat multiple reacții negative.

Premierul Ludovic Orban l-a criticat aspru pe medicul Adrian Streinu Cercel.

„Planul acela e o năstrușnicie, o stupiditate mai mare nu am văzut. Documentul ăla zici că e făcut în anii 50, la fiecare după nevoi, cu statul care se ocupă de tot, preia distributia de energia electrică, de utilități, nu mai plătește nimeni taxe. E o nebunie nici nu trebuia luat în serios. Chiar stau și mă întreb dacă a apărut întâmplător sau nu chestia cu carantinarea părinților și bunicilor. Sunt lucruri de gravitate extremă, nu trebuie tratate doar cu un zâmbet, ci cu măsuri,” a spus Orban.

Și președintele Klaus Iohannis a criticat ideea lansată de la directorul Institutului Matei Balș.

„A apărut o documentație de la un institut. Nu poate veni un institut, oricât de bine cotat, să spună ce și cum… A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște. Într-un asemenea plan cineva propunea măsura aberantă ca persoanele peste 65 să fie carantinate. Așa ceva nu se va întâmpla, e inacceptabil. Trăim într-o societate liberă, dar în nici un caz nu venim cu asemenea măsuri totalitare. Deci, stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia de acasă și să vă ducă în carantină, nu vine nimeni cu măsuri inumane”, spunea Klaus Iohannis în urmă cu câteva zile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here