Albumul penal al lui Adomnitei, folosit de Alexe în protocolul Consiliului Județean Iași. “Obiectul delict”, suvenirul de casa al lui Alexe

0
77

Cu cateva zile inainte ca fostul presdinte al Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, sa fie condamnat cu executare în Dosarul Albumul, Costel Alexe, actualul președintele al CJ Iași se folosea, în cadru oficial, de obiectul delict al acestui dosar.  Ultimul beneficiar al acestui album a fost Excelenta Sa, Adrian Zuckerman, Ambasadorul Americii in Romania.

În luna august 2013, la nivelul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziţiei prin procedura „ cerere de ofertă” de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL, administrată de inculpata Popa Letiţia Elena şi semnat la 27 septembrie 2013. Durata maximă de execuţie a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat. Pentru ca acest contract să fie atribuit SC Laser Co SRL, inculpata Popa Letiţia Elena a întocmit şi utilizat documente false, (cv-urile unor angajaţi), pentru a crea aparenţa îndeplinirii criteriilor de admisibilitate şi conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă Consiliul Judeţean Iaşi. În acest mod, inculpata Popa Letiţia Elena i-a determinat, cu intenţie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăţie şi fără a avea cunoştinţă de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condiţiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor minimale ale caietului de sarcini.

Reamintim faptul ca in data de 19 decembrie 2013, între Consiliul Judeţean laşi şi SC Laser Co SRL, administrată de inculpata Popa Letiţia Elena, a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr inferior de repere, faţă de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate si primite: – albumele de prezentare, – broşurile – DVD-urile cu filmul de prezentare a judeţului Iaşi – machetele cu proiectul conceperii şi design-ului acestora Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de 213.005,71 lei. În luna decembrie 2014, pentru ca inculpata Popa Letiţia Elena să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităţilor, inculpata Jinga Cristina Teodora, în calitate de director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, cunoscând faptul că nu fuseseră livrate reperele respective, cu intenţie: – a determinat membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi inculpata Irimescu Carmen Ingrid, să semneze un proces verbal de recepţie antedatat 07.01.2014, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod nereal, faptul ca fuseseră livrate, la data de 19 decembrie 2013, şi reperele lipsă, respectiv 1000 albume de prezentare a judeţului Iaşi, 1000 broşuri, 1000 DVD-uri, filmul de prezentare a judeţului Iaşi (o bucata), machetele cu proiectul conceperii şi design-ului albumelor de prezentare a judeţului Iaşi, -a semnat mai multe documente, activităţi ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor în cuantum de 1% pe zi, rezultând un prejudiciu total in cuantum de 391.955,20 lei, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unităţii administrativ teritoriale si prin impiedicarea perceperii penalitatilor, şi obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru firma respectivă. De menţionat este că inculpata Irimescu Carmen Ingrid, în calitate de şef al Serviciului Parteneriate şi Proiecte din cadrul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, cunoscând că reperele respective nu fuseseră livrate autorităţii contractante, a semnat cu bună ştiinţă documentul de efectuare a recepţiei, antedatat 07.01.2014, precum şi alte acte, având ca urmare producerea prejudiciului menţionat mai sus. Mai mult, în anul 2015, pentru a ascunde faptele comise şi a împiedica tragerea sa şi a celorlalte persoane implicate la răspundere penală, a semnat centralizatorul intrărilor şi al ieşirilor de materiale de promovare aferente contractului respectiv, în cuprinsul căruia a atestat, în mod nereal, faptul că la data de 19.12.2013, SC Laser Co SRL livrase toate reperele prevăzute în contract, faptul ca un număr de 52 albume de prezentare fuseseră distribuite la diverse evenimente şi faptul că la data de 11.02.2015, un număr de 948 albume fuseseră restituite societăţii respective. În ziua de 08 martie 2015, inculpata Irimescu Carmen Ingrid le-a ajutat pe inculpata Jinga Teodora şi o altă persoană, prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, să semneze, în condiţii de confidenţialitate, un proces verbal, antedatat 11.02.2015, în cuprinsul căruia s-a atestat, în mod mincinos, restituirea către firmă a 948 albume de prezentare a judeţului Iaşi, în vederea actualizării gratuite a acestora cu date şi fotografii privind Aeroportul Internaţional Iaşi. Concret, deşi bunurile menţionate mai sus nu au fost predate Consiliului Judeţean Iaşi decât scriptic, inculpatele Jinga Cristina Teodora şi Irimescu Carmen Ingrid au efectuat demersuri pentru a crea aparenţa recepţionarii tuturor reperelor prevăzute in contract, astfel încât să poată fi efectuată plata către firma inculpatei Popa Letiţia Elena. În perioada martie-aprilie 2015, inculpatul Adomniţei Cristian Mihai în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi de ordonator principal de credite, cu intenţie directă, le-a ajutat pe inculpatele Jinga Teodora şi Irimescu Carmen Ingrid, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală. În acest sens, în contextul unei misiuni de audit declanşate cu privire la executarea acestui contract, inculpatul a efectuat demersuri menite: – să amâne finalizarea misiunii de audit, – să creeze aparenţa că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv faptul că un număr de 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate, – să creeze timpul necesar pentru ca societatea inculpatei Popa Letiţia Elena să realizeze şi să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată Consiliului Judeţean. Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea, de către inculpatul Adomniţei Cristian Mihai, a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproşându-le modalitatea de efectuare a auditului, precum şi faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrată de inculpata Popa Letiţia Elena, fără aprobarea sa. De asemenea, inculpatul a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deşi i s-a adus la cunoştinţă, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia şi i s-a solicitat, în mod expres, acest lucru. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise. Astfel, în cursul lunii martie 2015, inculpatul Adomniţei Cristian Mihai a semnat un proces verbal, datat 11.02.2015, prin care atesta, în mod mincinos, faptul ca la data respectivă, cele 948 albume de prezentare a judeţului Iaşi au fost restituite de către Consiliul Judeţean Iaşi societăţii comerciale respective, în vederea actualizării gratuite a acestora. În acelaşi sens, inculpatul Adomniţei Cristian Mihai, a refuzat să avizeze formularul de “constatare şi raportare a iregularităţilor”, întocmit de către Serviciul Audit Public Intern din Cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, şi le-a solicitat expres auditorilor să modifice constatările din cuprinsul acestui document, precizându-le totodată să întocmească un altul, cu acelaşi număr de înregistrare, care să nu conţină referiri la acel prejudiciu, în cuantumul respectiv. De asemenea, la data de 01 aprilie 2015, inculpatul Adomniţei Cristian Mihai a semnat o adresă în cuprinsul căreia se făcea referire la procesul verbal din data de 11.02.2015, manifestându-şi acordul ca termenul de predare a celor ”748 bucăţi cataloage actualizate” să fie prelungit până la data de 30 aprilie 2015, deşi nu fuseseră predate cataloage care sa poată fi actualizate. Partea civila Judeţul Iaşi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 391.955, 20 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat, prin plata ilicită a unor materiale care nu fuseseră predate autorităţii contractante şi prin faptul ca nu au fost percepute penalităţile prevăzute în contractul de achiziţie publică. În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Jinga Cristina Teodora, Irimescu Carmen Ingrid, Popa Letiţia Elena şi SC Laser Co SRL. 

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here