Bogdan Cojocaru (PSD): „Un penal nu are ce căuta între copii, este un exemplu prost de viață și moralitate” (P)

0
62

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a fost invitat, astăzi, să le vorbească elevilor de-a XII-a de la Liceul de Informatică în cadrul proiectului educațional „de orientare în carieră și dezvoltare personală”. Câtă inadecvare! Un dublu inculpat penal, judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, instigare la delapidare și abuz în serviciu, a vorbit despre „modele de bune practici din administrație”. Tocmai Alexe care e acuzat că, pe când era ministrul Mediului, a luat șpagă 22 de tone de tablă și că, în alt caz, ca președinte al CJ Iași a trucat angajarea unui director la Școală de Arte. Ce „modele de bune practici” sunt aceste două fapte ale lui Alexe? Oare părinții acestor tineri știu de întâlnirea cu penalul?

Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași, consideră inoportună prezența lui Alexe la un astfel de proiect educațional. „Un penal nu are ce căuta între copii, este un exemplu prost de viață și moralitate. Când ești penal, din oficiu faci abuz de funcție dacă intri ca un lup (Alexe) într-o turmă de miei (copiii). Ce povețe, ce pilde le poate spune tinerilor acest individ certat cu legea?”, a punctat Cojocaru.

Din punct de vedere legal, politica este interzisă în școli. În cazul de față nici nu mai contează dacă prezența lui Alexe în liceu are sau nu conotație politică. E mai grav de-atât. Azi s-a dus la Liceul de Informatică, iar peste câteva zile are termen la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de corupție privind faptele pe care le-a săvârșit ca important membru al administrației centrale, adică în calitatea de ministru al Mediului.

Nu este primul derapaj de acest fel al PNL Iași. Acum câteva săptămâni, mai multe materiale de propagandă electorală cu însemnele PNL au fost descoperite la intrarea în Inspectoratul Școlar Județean, în holul instituției, pe biroul portarului. PSD a reclamat incidentul și, astfel, tipăriturile au fost retrase de la distribuire, din inspectorat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 3 = 5