Consiliul Judetean Iasi angajeaza 12 croitorese din randul femeilor vulnerabile, de peste 45 de ani

0
87

Un numar de 12 femei din judeţul Iaşi, ce aparţin grupurilor vulnerabile – femei şomere, cu vârsta de peste 45 de ani, mame singure, mame care au copii cu dizabilităţi, vor fi ajutate sa isi dezvolte abilităţi în domeniul croitoriei prin intermediul proiectului ,,Sprijin şi suport pentru femei defavorizate’’, lansat de Asociaţia „Harmony in the social area“ si alături de Consiliul Judeţean Iaşi. Proiectul este in valoare totala de 30950 lei, din care 24950 este finantare nerambursabila din bugetul judetului Iasi – Consiliul judetean Iasi, conform prevederilor Legii 350/ 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general.
Pentru identificarea grupului ţintă vom colabora cu primăriile din Tomeşti, Valea Lupului şi Miroslava. Totodată, vom colabora şi cu ONG-uri care se ocupă de copii cu dizabilităţi şi ale căror mame vor să urmeze acest curs, ca mai apoi să poată folosi cunoştinţele în interesul familiei, pentru mici reparaţii vestimentare sau confecţionarea de articole textile de uz casnic. Durata implementării proiectului este de 2 luni, începând cu 17 august 2015. La finalul cursului, articolele realizate de grupul ţintă vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii”, a declarat Ema Ciobanu, preşedinte executiv al Asociaţiei „Harmony in the social area”.
După finalizarea proiectului cursantele au posibilitatea de a înfiinţa ateliere la nivelul micro-comunităţii lor unde să ofere servicii de croitorie/ confecţii textile pentru familie, rude, consateni iar 1-2 cursante vor colabora cu Asociaţia „Harmony in the social area“, în ceea ce priveşte confecţionarea de diverse articole textile din metrajul existent în magazinul organizaţiei.
Asociaţia „Harmony in the social area Iaşi“ a fost înfiinţată în anul 2013 şi are ca scop reprezentarea intereselor persoanelor şomere sau fără ocupaţie, de peste 45 de ani, în vederea consilierii şi reorientării profesionale a acestora.
În baza unui protocol de colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi, desfăşurăm activităţi comune de reintegrare profesională a persoanelor din grupul nostru ţintă prin organizarea de târguri de locuri de muncă, organizarea de cursuri în diverse ocupaţii şi meserii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here