Corneliu Vadim Tudor a murit. Ultima sa poezie prin care isi prevestea moartea

0
76

Poetul Corneliu Vadim Tudor, fondatorul Partidului Romania Mare, a murit, astazi, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău.

Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a fost dus de urgenţă, luni, la Spitalul Militar din Capitală din cauza unor probleme respiratorii. Corneliu Vadim Tudor suferea de edem pulmonar acut. La scurt timp de la internare, C.V. Tudor ar fi făcut infarct.

Luni, în jurul orei 16.00, apropiaţi ai lui Vadim Tudor au declarat că liderul PRM se zbătea între viaţă şi moarte.

Preşedintele PRM suferea de câţiva ani de diabet şi avea probleme cu inima. In noaptea de duminică spre luni, 6 spre 7 septembie 2015, Corneliu Vadim Tudor a scris ultima sa poezie, prevestitoare a mortii sale inainte de vreme

POEM INEDIT
ULTIMA CAFEA
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?
Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here