Dan Lungu: Trebuie să investim urgent în sprijinul victimelor violentei domestice

0
83

Conform datelor oficiale, pandemia și izolarea au dus la scăderea numărului de furturi, tâlhării sau infracțiuni stradale, dar nu și la cel al cazurilor de violență domestice. Numai în primele trei luni ale anului, în județul Iași au fost înregistrate 508 victime ale violenței domestice. Dintre acestea, cele mai multe victime, un total de 324, au fost femei adulte, 68 au fost bărbați și 116 au fost minori – 57 de sex masculin și 59 de sex feminin. Totodată, din totalul de 478 de cazuri în urma cărora au rezultat victimele, 318 au fost înregistrate în satele ieșene, iar restul de 160 în mediul urban.

Cifrele fac parte dintr-un răspuns al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, trimis senatorului USR Dan Lungu, în urma adresării unei solicitări pentru obținerea informațiilor de interes public, formulate în baza Legii nr. 544/2001. Solicitarea sa, trimisă la începutul acestei luni, este urmare a unei campanii de conștientizare și informare demarate anul trecut care viza amploarea numărului de cazuri de violență domestică la nivelul județului Iași. Mai mult, aceasta a apărut și pe fondul declarațiilor reprezentanților Poliției Române care au anunțat luni că în luna martie, deși au fost înregistrate scăderi în ceea ce privește numărul de cazuri de furturi, tâlhării sau infracțiuni stradale, iar tentativele de omor s-au redus cu 50%, a fost înregistrată o creștere a cazurilor de violență în familie la nivel național.

„În ultimii trei ani, numărul victimelor violenței domestice la nivelul județului Iași a continuat să crească. De la începutul anului trecut, până la finalul lunii septembrie, totalul victimelor înregistrate era deja unul de 1.700, conform autorităților locale. Peste 500 de victime, dintre care cele mai multe din nou femei adulte, înregistrate numai din ianuarie până la finalul lui martie, ar trebui nu doar să ne îngrijoreze, ci chiar să ne determine să venim cu soluții în ajutorul celor vulnerabili.

În condițiile în care pandemia ne obligă să stăm izolați, multe dintre victime sunt închise în case cu agresorii lor și nu pentru toată lumea casa este un adăpost sigur. Avem mare nevoie de investiții în servicii prin care victimelor să li se poată acorda cu promptitudine ajutor – servicii online și programe derulate de asociații neguvernamentale. Pentru a evita o creștere alarmantă a cifrelor la nivelul fiecărui județ, aceste investiții trebuie făcute cu celeritate”, a declarat Dan Lungu, senator USR de Iași.

În continuare, numerele de telefon la care victimele violenței domestice trebuie să apeleze pentru a raporta un abuz sunt 112 și 0800 500 333 – linie telefonică specială, pusă la dispoziție de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Această linie telefonică este gratuită, cu acoperire națională, iar serviciul este asigurat 24/24 de ore și în fiecare zi a săptămânii.  

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here