Doliu in literatura! Scriitorul Paul Goma a fost rapus ce coronavirus intr-un spital din Franta

0
93

Mariana Sipoș, biografa lui Paul Goma, anunță într-un comunicat remis G4Media.ro că Paul Goma a murit în noaptea din 24 spre 25 martie din cauza infecției cu coronavirus.

Comunicatul integral:

În urma unui mesaj primit din Franța, cu regret si mare durere anunț plecarea dintre noi a marelui scriitor și disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaș.

Conform informațiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere și cu sufletul împăcat.

Fiul său, Filip Goma, după ce în urmă cu doi ani și-a pierdut și mama, este foarte tulburat și îndurerat și roagă să nu fie contactat.

Conform indicațiilor lui Filip Goma, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris.

Voi comunica programul ceremoniei îndată ce va fi finalizat.

Dumnezeu sa-l odihnească în pace!

Aprindeți o lumânare sau spuneți o rugăciune pentru odihna sufletului său.

Mariana Sipoș

Biografia lui Paul Goma

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana, județul Orhei, din Basarabia, unde părinții săi erau învățători. Tatăl său a construit, împreună cu oamenii din sat, școala care avea într-o latură locuința învățătorilor cu celebrul calidor (coridor, galerie), evocat în romanele autobiografice ale lui Paul Goma.

În martie 1944, familia Goma se refugiază în Transilvania, părinții lui Goma fiind repartizați învățători mai întâi în satul Gusu și apoi, de-a lungul anilor, în alte sate din județul Sibiu. (Despre copilăria transilvăneană și adolescența lui Paul Goma vezi romanele: Arta refugii, Astra, Sabina).

În 1949, Paul Goma intră prin concurs elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În 1952, înaintea ultimului an de liceu, află că fusese exmatriculat din toate școlile din țară, după ce în mai 1952 fusese convocat la Securitatea din Sibiu și „reținut” opt zile pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munții și… ținea „un jurnal intim codificat”. După mai multe încercări la alte licee, tatăl său reușește să-l înscrie a Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș.

În 1954, dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu” (fosta Școală de Literatură, numită și fabrica de scriitori). Reușește la ambele examene, dar alege Institutul care, în 1955, este transformat în secție la Facultatea de Filologie a Universității București.

În 22-23 octombrie, 1956 izbucnește Revoluția din Ungaria. În 22 noiembrie, Paul Goma este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne și anchetat, acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestație ostilă de solidaritate cu Revoluția din Ungaria. Este reținut la Malmaison și Jilava, procesul fiind amânat de nenumărate ori. Abia în iunie 1957 i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică. În martie 1958 este trimis disciplinar la penitenciarul Gherla. În noiembrie este eliberat din închisoare, dar trimis (cu escortă) – „pentru 36 luni” – cu domiciliu obligatoriu (DO) în satul-nou Lătești, raionul Fetești. În noiembrie 1961 i se prelungește restricția domiciliară cu încă 24 luni. Paul Goma protestează, în scris, împotriva „prelungirii”; va fi eliberat înainte de termen abia în ianuarie 1963.

În 1965, ca urmare a „decretului Ceaușescu” (ce permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deși, legal, avea acest drept – dă examen de admitere și reușește la Facultatea de Filologie, Universitatea București.

În decembrie 1966, debutează în revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba. În august 1968 Paul Goma se căsătorește cu Ana Maria Năvodaru. Apare în librării volumul de debut Camera de alături, singura carte pe care Paul Goma a reușit să o publice în România înainte de plecarea în exil.

În 22 august 1968, are loc invadarea Cehoslovaciei; Paul Goma vrea să facă parte din proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României de o posibilă invazie sovietică, dar i se pune condiția să se înscrie în partid. Paul Goma acceptă și este primit în partid împreună cu alți tineri scriitori printre care Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Paul Schuster, Al. Ivasiuc.

În 1971, romanul Ostinato, interzis de cenzură în România, apare la prestigioasa editură Suhrkamp din Germania, apoi în Franța la Gallimard. Traducerea în italiană, efectuată de Marco Cugno, este oprită prin intervenția Securității la editura Rizzolli, unde urma să fie publicată. În octombrie, romanul Ostinato este lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt. Prin Europa liberă Paul Goma află că „delegația RSR la Târgul de Carte, după ce a încercat să împiedece tipărirea cărții, în semn de protest împotriva expunerii, la Târg, a unei cărți calomnioase la adresa socialismului din România, a părăsit Târgul, iar în standul gol al Republicii Socialiste România, editorul a etalat, pentru presă, cartea cu pricina… ”.

În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt i se lansează a doua carte tradusă în germană Ușa noastră cea de toate zilele (Die Tür). În 1974, romanul apare și în traducere franceză, la Gallimard, cu titlul Elles étaient quatre. În același an este publicat în traducere olandeză romanul Ostinato, la editura Bruna & Zoon din Utrecht.

În 1975, pe 2 noiembrie se naște Filip-Ieronim, fiul lui Paul Goma.

În 1976, apare în traducere franceză, la Gallimard, romanul Gherla (roman autobiografic bazat pe propria experiență în această închisoare) care va fi transmis, în foileton, la Europa liberă, în lectura autorului (aflat în România).

În 1977, în ianuarie, se anunță Charta 77 a cehilor și a slovacilor – la care aderă scriitori maghiari și bulgari. În februarie, se difuzează, la Europa liberă, Scrisoarea adresată de Paul Goma, prin Pavel Kohout, Chartei ’77, în care afirmă, printre altele: „Mă declar solidar cu acțiunea voastră. Situaţia voastră este şi a mea; situația Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – şi a României. Trăim, supraviețuim în același Lagăr, în aceeaşi Biafra (capitală: Moscova).” […] „Aceeaşi lipsă de drepturi elementare, aceeași batjocorire a omului, aceeaşi neruşinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranţă, teroare.” Redactează apoi în februarie celebra scrisoare adresată Domnului Nicolae Ceaușescu, Palatul Regal, București și Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad (pe care o semnează împreună cu alte șapte persoane, soția lui printre ele) în care protestează pentru nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția RSR. Îl caută, ca să o contrasemneze, „mulți cetățeni – niciunul scriitor. Primul – de altfel și ultimul: Ion Negoițescu, îl va contacta abia în 3 martie”.

Se naște astfel ceea ce istoria va reține cu numele „Mișcarea Paul Goma”. În urma amplorii fenomenului, la 1 aprilie, Paul Goma este arestat. În 3 aprilie, soția și copilul sunt scoși din apartamentul lor din Drumul Taberei unde veneau toți cei voiau să adere la protestul lui Paul Goma și mutați cu forța în cartierul Vitan. În timp ce se afla în închisoare, Paul Goma este exclus din Uniunea Scriitorilor. La 6 mai, Paul Goma este eliberat – în urma campaniei internaționale și a protestului PEN Clubului Internațional, condus de Mario Vargas Llosa. În octombrie, constatând că în „condițiile noi nu mai poate avea vreo legătură cu exteriorul – nici cu interiorul” – Paul Goma se decide să accepte invitația PEN Club de a călători în Occident. La 20 noiembrie 1977, Paul Goma cu soția și fiul lor pleacă, pentru totdeauna, din România. Sosiți cu pașapoarte turistice la Paris, cer imediat azil politic.

În februarie 1978, Paul Goma începe să scrie cartea de mărturii Culoarea curcubeului care va fi publicată în anul următor, la Seuil, în franceză, cu titlul Le tremblement des hommes („Cutremurul oamenilor”) – titlu sugerat de un reportaj al jurnalistului Bernard Guetta (în Le Nouvel Observateur): „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mișcarea Goma”.

Între 1981 și 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma, printre ele, celebra “L’Affaire Tanase-Goma”, din 1982 (vezi volumul Soldatul câinelui), recunoscute public chiar de Ion Iliescu cu prilejul decorării postului Europa liberă (în cel de-al doilea mandat al său)

În 1996, Paul Goma este decorat de Ungaria prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluția Maghiară cu care Paul Goma s-a solidarizat.

În România nu i-au fost recunoscute niciodată, oficial, meritele și nu a fost decorat niciodată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here