Droguri de mare risc descoperite in Vama Albita

0
58

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, echipa comună de control a descoperit în buzunarul hainei unui cetățean din R. Moldova substanțe vegetale care au reacționat pozitiv testul canabis, respectiv efedrina. Cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept sunt continuate de specialiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autocamion marca Mercedes, cetățeanul din R. Moldova Alexandru O., în vârstă de 38 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului și persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și inspectori vamali, a descoperit ascunsă în buzunarul hainei lui Alexandru O. o cutie de metal în care se aflau două punguțe conținând 3.42 g de substanță vegetală de culoare verde închis şi o pungă în care se aflau 146 g de substanță vegetală de culoare brună.

Având în vedere cele constatate, s-a procedat la efectuarea unor teste preliminare pentru depistarea narcoticelor. Cu această ocazie s-a constatat că substanța de culoare verde închis a reacționat pozitiv la THC (Tetrahidrocanabinol-canabis), iar substanța de culoare brună a reacționat pozitiv la EFEDRINA.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în urmă cu două zile a primit cutia respectivă de la un conațional care l-a sfătuit să fumeze respectiva substanta pentru a uita de necazuri. Cu privire la substanța de culoare brună descoperită asupra lui, acesta a declarat că este tutun achiziționat din magazinul Dutty-Free din vama Leușeni, pentru consum propriu.

Substanțele descoperite au fost ridicate, ambalate, sigilate și trimise spre expertiză  la un laborator de specialitate.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, cazul fiind preluat de către specialiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 + = 20