Alarmant! Niciun control asupra cateringului din Iasi. Firme fantoma cu aviz DSP, pizza facuta in apartament si livrare pe facebook

1
95

In Iasi functioneaza 768 restaurante si fast food-uri, mare parte dintre acestea desfasurand si servicii de livrare la domiciliu/catering. In ciuda faptului ca desfasurarea unui astfel de serviciu implica in mod obligatoriu avizare sanitar veterinara din partea DSVSA sau a DSP, la acest moment, la nivelul municipiului Iasi sunt avizati doar …7 agenti economici care au declarat ca sunt prestatori de servicii de catering.

Intrebati cate firme de catering activeaza in Iasi fara aviz DSP, sefii acestei institutii au intors-o ca la Ploiesti, punctand faptul ca “firmele de catering care sunt in contract cu unitati de invatamant preuniversitar, mai precis gradinite, precum si cele care au contracte cu spitalele, sunt autorizate sanitar”. Cat despre sanctiunile pe care le risca firmele care fac catering fara avizul DSP, sefii institutiei au dat dovedit ca nu au atins inca etapa de control pe aceasta linie, sub umbra superficialitatii lor desfasurandu-se un adevarat fenomen subteran sau, mai bine zis, scapat de sub control.

Pizza facuta in apartament si vanduta pe facebook

Practic, nici mai mult nici mai putin, sefii DSP au sustinut ca in Iasi nu sunt firme de catering care desfasoara o astfel de activitate fara avizul institutiei. “Nu au fost gasite astfel de firme, fapt pentru care nu s-au aplicat sanctiuni pentru functionare fara autorizatie sanitara, nu s-au emis decizii de suspendare sau inchidere a activitatii pentru restaurante/firme de catering”, au spus sefii DSP. Fata de o astfel de reactie din partera DSP, pozitia unora dintre administratorii firmelor de catering care au pierdut bani si timp pentru a-si desfasura activitatile in mod legal, este categorica. “Sunt foarte multe firme care si-au cumparat un aragaz cu patru ochiuri si s-au lansat in sectorul de alimentatie a populatiei, firme pe care nu le controleaza nici dracu, atat din punct de vedere al certificarii conformitatii, cat si al indeplinirii conditiilor sanitare. Sunt asa-zise firme de catering care pizza in apartament si o vand pe facebook. E un catering de subsolul blocului, pe care cei de la DSP nu il vad, darmite sa-l gestioneze”, a declarat, sub protectia anonimatului, patronul unei firme de catering din Iasi. 

Firme care nu exista sau care au in spate …un aragaz cu patru ochiuri

Firmele de catering inregistrate la nivelul DSP sunt in numar de …7. Practic, firmele care asigură acest serviciu pentru consumatorii casnici, unităti de alimentatie publică proprii, unităti medicale sau de învătămînt, care au obtinut notificarea pentru certificarea conformitătii din partea D.S.P. Iasi sunt: S.C. Euro Cras  Trading  SRL (in fapt Euro Kras Trading cu sediul in strada Morilor, actionar unic Mariana Frunza. Firma are 9 angajati si o cifra de afaceri de 1,5 milioane lei), S.C. Ali Best Serv (Alma Catering a fratilor Mocanu din Valea Lupului, societate cu doar 11 agajati si o cifra de afaceri de 700 mii lei in 2016),  S.C Maf Force (Restaurantul Mamma Mia), SC Takeandeat SRL (Restaurantul Take&Eat), S.C. PDP Food SRL (Dopo Poco, administrate de Radu Bejan, personaj care figureza ca asociat, alaturi de fratii Mancas si la Simigeria Petru – 163 angajati si o cifra de afaceri de 15 milioane de lei in 2016)- , S.C. Cristian Das ( o firma scoasa din burta de inspectorii DSP), S.C. Baumontaj S.R.L. din Breazu, a familiei Paduraru, o firma fantoma cu doar 6 angajati si un profit net pe anul 2016 de …706 lei, patronul (Andrei Paduraru) acesteia fiind detinatorul, printre altele, a Restaurantului Alexandru cel Bun, de langa piata cu acelasi nume, care a dat faliment dupa …5 luni de functionare).

Ce trebuie sa faca o firma pentru certificarea serviciului de catering

Conform Ord.M.S.1030 /2009 este obligatorie evaluarea conditiilor igienico-sanitare pentru punctul de lucru declarat si înregistrat la Oficiul Registrului Comertului cu obtinerea, la cerere, a notificării / autorizatiei sanitare în baza referatului de evaluare.  Conform Ord.M.S.nr.119 /2014, aceste unităti de catering nu pot functiona la parterul blocurilor. Conform art.5, aceste unităti se amplasează în clădiri separate, la distantă de minimum 15 metri de ferestrele locuintelor. Distanta se măsoară între fatada locuintei si perimetrul unitătii, reprezentând limita suprafetei unitătii respective. Actele necesare obtinerii notificării sunt: memoriul tehnic (în care se descriu: vecinătătile cu respectarea Ord.119/2014, circuitul functional, asigurarea utilitătilor), planul de situatie cu încadrarea în zonă, schite cu detalii de structură functională si dotări specifice profilului de activitate, hotărârea judecătorească de înfiintare (contract de detinere / închiriere a spatiului), chitanta de plată a tarifului (200 RON care se achită direct la D.S.P.).Totodată, masinile de transport produse alimentare trebuie avizate sanitar, la actele care se depun necesitând si certificatul de înmatriculare al masinii cu specificatia autoutilitară. La solicitarea firmelor, reprezentantii Compartimentului de Igiena Alimentatiei pot asigura consultanta societătilor de catering din Iasi.

Radu SEICARU

 

1 COMMENT

  1. A se vedea grupul de pe Facebook -Iasiul vrea produse locale , unde firme si mai ales persoane fizice vand orice, de la oua, carne, produse afumate pana la torturi si prajituri sau zacusca si dulceturi ori feluri de mancare ,gatite in bucatariile apartamentelor, fara a fi autorizati sau a sti cineva in ce conditii se fac. Toate la preturi mari pe motiv ca nu sunt ca alea din marketuri. MUlti spun ca e surplusul din camara, dar nu este asa fiindca se vede din postari ca se face totul la comanda, in baza mesajelor .
    De evaziune fiscala ce sa mai zic….

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here