Faliment rasunator al unei firme fanion pe segmentul de protectie si paza, administrata de un escroc marunt

0
95

Cunoscuta companie de pază FGM Security a intrat oficial în faliment, după ce Curtea de Apel Iaşi a respins apelul administratorului special Pricop Traian şi al administratorului judiciar împotriva sentinţei prin care a fost infirmat planul de reorganizare. Magistraţii au scos în evidenţă faptul că, în textul planului de reorganizare, nu se vorbea nicăieri concret de posibilitatea reală de derularea activităţilor de pază şi finalizarea investiţiilor în curs.
Totodată, judecătorul de caz a menţionat că planul nu prevede soluţii pentru cheltuielile curente, printre care suma de peste un milion de lei la bugetul de stat, în programul de plăţi din plan fiind prevăzută doar plata onorariului administratorului judiciar. „În acest context, judecătorul sindic a constatat întemeiate şi criticile creditorului bugetar Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi referitoare la faptul că planul nici nu aminteşte de faptul că în perioada de observaţie s-a născut o creanţă bugetară curentă în valoare de 1.096.804 lei.
Concluzionând, prevederile planului sunt însă doar generale, de ordin teoretic, întrucât, planul nu cuprinde şi nu descrie activitatea desfăşurată de debitoare în domeniul menţionat, nu arată care sunt contractele ce se derulează şi care au susţinut măcar activitatea curentă a debitoarei, nu există nicio informaţie despre presupusul portofoliu existent al societăţii”, potrivit sentinţei Curţii de Apel Iaşi. FGM Security Division, societate cu 370 de angajaţi şi contracte în multe judeţe ale ţării, a intrat în insolvenţă cu datorii totale de peste 14,4 milioane lei. În anul 2015, firma a avut o cifră de afaceri de peste 10 milioane lei şi pierderi de 5,5 milioane lei. Firma este deţinută de Otilia Zebreniuc, iar administrator special este Pricop Traian, cel care deţine şi restaurantul Golden Stone de la Ciric.
sursa: ziaruldeiasi.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here