Holocaustul ţiganilor: nomazii Europei în faţa “soluţiei finale”, la Auschwitz

0
61

Tiganii erau consideraţi duşmani ai celui de-al Treilea Reich, aşa că s-a purces rapid la eliminarea sistematică a acestora – întâi au fost condamnaţi la izolare, apoi ucişi. Aproximativ 23.000 de ţigani au fost ţinuţi prizonieri în Lagărul de Concentrare de la Auschwitz. Majoritatea au murit – fie de foame, fie din cauza bolilor sau a tratamentului brutal aplicat de gărzile naziste, iar alţii au fost victimele „soluţiei finale” din camerele de gazare.

Institutul pentru Studiul Igienei Rasiale a hotărât că trebuie instituite reguli stricte pentru a administra problema ţiganilor, consideraţi asociali, inferori şi alienaţi din punct de vedere rasial. Încă din primii ani de la venirea la putere a naziştilor, au fost impuse câteva restricţii legale faţă de comunitatea romă: înmatricularea obligatorie, obligaţia de a efectua teste rasiale şi apoi restricţii privind libertatea de mişcare. Într-o observaţie la Legile de la Nürnberg din septembrie 1935 se sublinia faptul că ţiganii erau alienaţi rasial la fel ca evreii, astfel că ei nu puteau beneficia de dreptul de cetăţenie în cadrul Reich-ului.

La scurt timp de la izbucnirea războiului, autorităţile naziste au decis să expulzeze întreaga comunitate romă din Germania. Treptat, au fost strămutaţi în Guvernământul General, adică în Polonia aflată sub ocupaţie, şi ţinuţi în ghetouri şi în lagăre destinate evreilor. De pildă, în noiembrie 1941, peste 5.000 de ţigani din Austria au fost mutaţi în ghetoul evreiesc din Łódź. În primele luni ale anului 1942, aceştia au fost deportaţi în lagărul de concentrare de la Kulmhof (Chełmno nad Nerem), unde au fost ucişi în camerele de gazare.

Ţiganii ajung la Auschwitz

Înainte de înfiinţarea aşa-numitelor Zigeunerfamilienlager la Birkenau – tabere speciale pentru familiile de ţigani –, puţini membri ai acestei comunităţi au fost prizonieri la Auschwitz. La Auschwitz I erau înregistraţi cu numere din seria generală, începând cu litera „Z”, de la Zigeuner, care era tatuat pe braţul stâng. Erau încadraţi de obicei ca prizonieri „asociali” (Asozialer-Aso.), purtând un ecuson negru triunghiular, dar şi ca prizonieri politici (Politischer – Pol.), cu ecuson roşu în formă de triunghi, şi ca răufăcători profesionişti (Berufsverbrecher – B.V.), cu ecuson verde. După ce erau fotografiaţi, erau trimişi în diverse grupe de muncă.
Pe 16 decembrie 1942, Heinrich Himmler a ordonat deportarea tuturor ţiganilor rămaşi în Germania, Austria şi în Protectoratul Boemiei şi Moraviei. Pe 29 ianuarie 1943 au fost emise noi instrucţiuni: deportaţii trebuiau trimişi la Auschwitz. Aşa că în sectorul BIIe de la Auschwitz II-Birkenau a fost înfiinţată „tabăra pentru familii de ţigani”.

Deportarea ţiganilor la Auschwitz a început, aşadar, în februarie 1943 şi a continuat până în iulie 1944. Cei arestaţi erau, în marea lor majoritate, din Germania, Austria, Boemia şi Moravia, Polonia şi, în număr mai mic, din Franţa, Olanda, Croaţia, Belgia, Uniunea Sovietică, Lituania şi Ungaria. Registrele lagărului arată că au exista câţiva prizonieri şi din Norvegia şi Spania.

La sosirea în lagăr, ţiganii nu erau selecţionaţi, familiile nu erau despărţite şi toţi membrii erau conduşi în aceleaşi barăci. Li se permitea să poarte în lagăr haine civile şi să îşi păstreze bunurile personale. După care primeau numărul şi erau trimişi la muncă.

Se estimează că aproximativ 23.000 de ţigani – bărbaţi, femei şi copii – au fost deportaţi la Auschwitz. Dintre aceştia, 21.000 erau înmatriculaţi (inclusiv copiii născuţi în lagăr).

Dar au existat şi cazuri în care nu au mai fost înregistraţi şi au fost trimişi direct în camerele de gazare. Aceasta a fost şi situaţia a 1.700 de ţigani polonezi din Białystok (vestul Poloniei), care au ajuns la Birkenau pe 23 martie 1943. De teamă să nu izbucnească o epidemie de tifos, întregul grup, în cadrul căruia fuseseră confirmate câteva cazuri de boală, a fost trimis imediat spre exterminare. Câteva săptămâni mai târziu, pe 12 mai 1943, un alt grup de ţigani din Białystok – 468 de bărbaţi şi 503 de femei – a ajuns în lagăr. Teama de epidemie nu dispăruse, aşa că autorităţile naziste au decis ca 1.000 din ţiganii care tocmai sosiseră, împreună cu un grup din Austria, să fie trimişi în camerele de gazare imediat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 50 = 52