Interese obscure ale unui afacerist cu pacanele, un speculant imobiliar, un saormist si o “ţolistă”. Sacalii imobiliari din Consiliul Local

0
55

Florin Boca (PSD, preşedinte), Marius Aur (PSD, secretar), Cristinel Corozal (ALDE) şi Violeta Găburici (PMP) au votat ca ziariştii să nu poată asista, oricând, la lucrările comisiei de urbanism. Dacă un jurnalist vrea să participe, trebuie să facă cerere în prealabil. Numai că această comisie nu îşi anunţă niciodată şedinţele, ziariştii aflând „pe surse“, cu puţin timp înainte, când va avea loc o şedinţă. Mai mult, cei patru consilieri de la Urbanism vor ca, după ce îşi dau acordul pentru participarea unui jurnalist, acesta să aibă acces numai la anumite puncte de pe ordinea de zi. Șeful comisiei, Florin Boca, este şi dezvoltator imobiliar
Consilierii locali au secretizat lucrările Comisiei de urbanism, una dintre cele mai importante comisii de specialitate ale deliberativului. Motivul a fost unul halucinant: posibila apariţie în presă a unor elemente negative ce ţin de desfăşurarea şedinţelor. Însă explicaţia este cu totul alta. În următoarea perioadă, pe ordinea de zi a Comisiei, vor intra mai multe proiecte controversate, în unele dintre acestea fiind implicaţi inclusiv membri ai Comisiei, iar majoritatea din for vrea limitarea accesului presei.
Comisia a decis ieri ca presa să aibă acces la lucrări doar în baza unei solicitări adresate în prealabil şi doar în cazul unor anumite puncte incluse pe ordinea de zi. Decizia are un evident caracter permanent şi nu are acoperire în Regulamentul de or­ganizare şi funcţionare a Consiliului Local. O altă problemă este că şedinţele nu sunt anunţate niciodată public, iar ziariştii află „pe surse“ când va fi următoarea reuniune. „Şedinţele sunt, de regulă, publice. Co­misia poate hotărî ca unele şedinţe sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfăşoare cu uşile închise“, se arată la alin. (6) şi (7) din Regulamentul CL aprobat prin HCL 178/2013. Comisia este formată din Florin Boca (PSD, preşedinte), Marius Aur (PSD, secretar), Gabriel Hara­bagiu (PSD, membru), Violeta Găburici (PMP, membru), Cristinel Corozal (ALDE, membru), Tudor Dornean (PNL, membru) şi Ciprian Bostan (PNL, membru). În fa­voarea limitării accesului presei la lucrări s-au pronunţat Boca, Aur, Găburici şi Co­rozal, în timp ce Dornean s-a abţinut, iar Bostan şi Harabagiu au fost „împotrivă
Interese imobiliare în rândul unor membri ai Comisiei
Una dintre problemele Comisiei de ur­banism, semnalate în trecut de „Ziarul de Iaşi“, constă în faptul că preşedinţia acesteia a fost dată lui Florin Boca, consilier PSD cu interese imobiliare. Printre altele, acesta este implicat indirect şi într-un proiect de milioane de euro care urmează să intre pe agenda Comisiei şi asupra căruia vom reveni în ediţiile viitoare ale ziarului. Surse politice au indicat că limitarea accesului presei la Comisia de urbanism a fost iniţiativa acestuia.
Întrebat în trecut despre faptul că este în acelaşi timp dezvoltator imobiliar şi şef al Comisiei de urbanism, Florin Boca a de­clarat că nu vede niciun fel incompatibilitate în dubla sa calitate.

sursa: Ziarul de Iasi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

− 3 = 5