La doar 16 ani, este victima unui şir de erori medicale: A învins cancerul, dar riscă să îşi piardă piciorul

0
90

Florentina Doagă este o luptătoare care, la numai 16 ani, a învins una dintre cele mai dureroase forme de cancer: cancerul osos. Cu toate acestea, problemele ei sunt departe de a se finaliza, adolescenta fiind la un pas de a-şi pierde piciorul din cauza unui lung şir de erori medicale.

Totul a început în luna noiembrie a anului 2014, când Florentina a avut dureri mari la picior. Acesta i se inflamase şi o împiedica să mai meargă. După mai multe radiografii şi RMN, rezultatele au scos la iveală o veste cutremurătoare: crescuse o formaţiune tumorală malignă pe tibia dreaptă, maladie cunoscută sub numele de Osteosarcom osteogenic.

În perioada Decembrie 2014 – Martie 2015, Florentina a urmat un tratament sever cu citostatice, iar în data de 26.05.2015, i s-a implantat o proteză. După numai câteva zile, apare o infecţie puternică, semn că organismul nu acceptă proteza. Au urmat alte 3 operaţii, eşuate şi ele, iar ultima soluţie a medicilor români a fost amputarea.

Florentina nu a acceptat această soluţie şi a cerut o altă opinie medicală, tocmai în Italia. A fost la control la Spitalul Rizzoli din Bologna, iar medicii italieni i-au spus că este victima unui şir de erori medicale, copila având un şoc puternic când a aflat că îi lipseşte rotula, iar nervii din acea zonă sunt grav afectaţi. Cu toate acestea, doctorul De Paolis Massimiliano a estimat că există 90% şanse ca piciorul ei să fie salvat, însă proteza costă 20.000 de Euro, mult peste posibilităţile familiei.

Fetiţa nu şi-a pierdut speranţa şi a apelat la sprijinul Asociaţiei “Salvează o inimă” pentru a o ajuta cu strângerea fondurilor necesare. Până în prezent s-au strâns peste 12.000 de Euro din suma totală.

Cum o putem ajuta pe Florentina să-şi salveze piciorul?

Florentina are acum nevoie de noi mai mult ca oricând, deoarece nu vrea să-şi piardă piciorul la o vârstă atât de fragedă şi mai ales din cauza unor grave erori medicale. Donaţiile se pot face prin transmiterea unui SMS de 2 Euro la 8832 cu textul “FLORENTINA”, online pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/florentina-doaga/ sau prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari)

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 150 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 1.410.000 de Euro şi peste 300.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here