Lumea literaturii, în doliu. Oamenii de cultură deplâng moartea poetului Emil Brumaru

0
76

Lumea literaturii din țara noastră este profund marcată de moartea celebrului poet Emil Brumaru. Poetul Emil Brumaru a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. Acesta a murit la spital, după ce fusese internat de urgență la terapie intensivă în urma unui atac vascular cerebral. Moartea lui Emil Brumaru a îndurerat pe toată lumea. Scriitori și critici literari au transmis mesaje de condoleanțe.

Mircea Cărtărescu: „Emil Brumaru, poet pe care l-am iubit și l-am admirat nespus, nu mai este printre noi. Să se odihnească în pace”.

Stelian Tănase: „S-a stins poetul EMIL BRUMARU. A ajuns in ceruri, la îngeri. Și printre muritori el a trăit ca un înger. Fie-ți țărîna ușoară, om bun!”.

Dan Lungu, scriitor: „Anul 2019 păşeşte cu stângul. S-a stins unul dintre cei mai mari şi mai îndrăgiţi poeţi români din toate timpurile”.

Şerban Foarţă, poet: „La revedere, dragul meu Emil… „And flights of angels sing thee to thy rest!” („Odihneşte în cântul cetelor de heruvimi” – „Hamlet”).

Radu Afrim, regizor: „Obişnuiam să citesc în fiecare zi câte o poezie de pe pagina lui. În dimineaţa asta (când îmi fac bagajul pentru Iaşi) toata lumea din bula mea are un gând bun pentru poetul sublim Emil Brumaru. Drum lin!”.

Radu Vancu, poet: „Emil Brumaru a murit azi-noapte. Nu îmi vine să cred că a murit – după cum nu îmi vine să cred că a putut exista. Unul dintre foarte puţinii poeţi care au scris Paradisul. A tradus Paradisul în limba română. Şi, deşi ştiu cât a iubit lumina în care e acum, sunt extraordinar de trist pentru el. Şi pentru noi. Să-ţi fie Paradisul pe măsură, Emil Brumaru!”.

Ioan Stanomir, critic literar: „Emil Brumaru a întruchipat, cu graţie, libertatea insurgentă a poeziei. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.

Luminiţa Corneanu, critic literar: „În anii trecuţi m-a invitat să-i vorbesc la toate lansările cărţilor lui de la Bucureşti şi am fost de fiecare dată atât onorată să vorbesc despre un aşa de mare poet. Da, ştiam că nu întinereşte, îl văzusem recent într-o poză slăbit, dar vestea morţii lui m-a lovit teribil. El era dintre cei pe care îi credeam, pe care îi credem nemuritori. Generozitatea şi umorul lui unic ne rămân celor care l-am cunoscut. Volumele de poezie rămân literaturii române pe raftul ei întâi. Drum lin spre rezervaţia de îngeri, domnule Brumaru!”.

sursa: Libertatea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here