O noua echipa de conducere la USAMV Iasi. Vezi care sunt noii prorectori

0
60

Membrii Senatului Universității de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la
Brad” din Iaşi l-au ales luni, 9 martie 2020 ca președinte al Senatului universitar pe prof. univ. dr. Vasile
VÎNTU și au validat cei patru prorectori propuși să faca parte din echipa noului Rector confirmat de
Ministerul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Gerard JITĂREANU. Astfel, echipa de prorectori va
fi formată din cadre didactice cu certe competențe profesionale și manageriale, capabilă de performanțe
academice notabile. Pentru portofoliile de prorectori, au fost validați: prof. univ. dr. Costel SAMUIL –
prorector cu activitatea didactică, prof. univ. dr. Eugen ULEA – prorector cu dezvoltarea instituțională,
prof. univ. dr. Liviu-Dan MIRON – prorector cu cercetarea științifică și prof. univ. dr. Vasile
STOLERU – prorector cu activitățile sociale.
S-a validat şi echipa directorilor de departamente funcționale, cu portofoliu de prorectori, prof.
univ. dr. Benone PĂSĂRIN – Departamentul pentru asigurarea calității, prof. univ. dr. Gavril
ŞTEFAN – Departamentul pentru relaţii cu mediul economic, prof. univ. dr. Lucia Carmen TRINCĂ –
Departamentul de Cercetare.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =